Românii, forțați să strângă bani o viață ca să nu facă foamea la pensie

0
124

Trebuie să economisim o viață ca să nu facem foamea la pensie! Este rezultatul celor mai recente calcule pe veniturile românilor. Cum sistemul de pensii va intra în colaps odată cu ieșirea la pensie a celei mai numeroase generații, specialiștii spun că ar trebui să punem bani deoparte încă de la 35 de ani, relatează Realtatea PLUS.

Iată calculele pentru a ști câți bani ar trebui să economisească viitorii pensionari pentru o pensie de 1.000 de euro.

CÂT APUCĂM SĂ NE BUCURĂM DE PENSIE

*vârsta de pensionare: 65 de ani

-speranța de viață pentru bărbați: 70,4 ani
-speranța de viață pentru femei: 78,3 ani

Sursa: Realitatea PLUS

DE CÂȚI BANI AVEM NEVOIE LA PENSIE

-bărbați: 180.000 de euro (895.000 de lei)
-femei: 228.000 de euro (1.133.000 de lei)

Sursa: Realitatea PLUS

 

CÂT TREBUIE SĂ ECONOMISIM PENTRU PENSIE

-bărbați: 520 de lei/lună timp de 30 de ani (dobândă de 9% pe an)
-femei: 645 de lei/lună timp de 30 de ani (dobândă de 9% pe an)

*salariul mediu net: 3.972 de lei

Sursa: Realitatea PLUS

 

De ce nu va crește vârsta de pensionare în România în viitor decât pentru femei

 

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că vârsta de pensionare în România nu va crește în viitor dacă este legată de speranța de viață.

„Probabilitatea asta, din păcate pentru noi, este aproape zero. Prin urmare, vârsta de pensionare în România nu va crește.

Aceasta este o garanție că vârsta de pensionare în România nu va crește arbitrar, ad-hoc, în funcție de guvernele care vor fi la guvernare.

Am introdus în lege un articol care prevede că vârsta de pensionare nu va putea crește decât dacă crește în mod semnificativ speranța de viață.

Singura vârstă de pensionare care crește este, în baza noii legi, este vârsta de pensionare pentru femei, dar care, a fost o condiție la impuse și nu la liber-alese.

A fost deja o condiționalitate care a venit din PNRR-ul negociat de guvernele de dreapta din 2021, pe care noi am îndulcit-o pentru românce, cu cele două măsuri complementare.

Am echilibrat prin perioada de creștere copil, stagiul de cotizare contributiv, respectiv pentru fiecare copil se reduce vârsta de pensionare cu șase luni.

Noi avem acum 62 de ani și o lună vârsta de pensionare în sistemul public de pensii.

Până în 2030 vom avea 63 de ani vârsta de pensionare, iar până în 2035, va trebui să avem vârstă de pensionare de 65 de ani pentru femei.

Dar, pentru că noi nu pedepsim femeile, am venit cu echilibrarea acestei creșteri a vârstei de pensionare, cu scăderea datorită nașterii și creșterii copiilor, respectiv cu considerarea perioadei de creștere a copilului drept perioadă contributivă” a explicat ministrul Muncii, potrivit Alba24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.