România Suverană | E timpul să ne unim sub același trei culori, fie ca suntem politicieni, jurnaliști sau reprezentanți ai societății civile

0
64

Am prezentat românilor Legile Puterii și am dezvăluit cum se împart cărțile la nivel înalt, doar între aleșii patriei și pentru cei ai lor. De astăzi deschidem un nou front și vom lupta la baionetă ca să facem România suverană! Vrem ca deciziile importante să fie luate împreună cu poporul și în interesul său!

Scopul final esta acela ca noi să lăsăm în urmă o țară mai bună, mai frumoasă și mai luminoasă decât am primit de la părinții și bunicii noștri. În contextul geopolitic actual este nevoie să ne unim sub umbrela valorilor comune. Este imperios necesar sa batem palma și să începem să construim pe ruinele lăsate de guvernările anterioare, în mai bine de trei decenii de după revoluția care ar fi trebuit să ne aducă libertate și prosperitate. E timpul să ne unim sub același trei culori, fie ca suntem politicieni, jurnaliști sau reprezentanți ai societății civile. Altfel, dragi români, noi- cei de azi, vom intra în istorie drept generația care și-a lăsat țara să piară. Pericole pândesc din toate părțile, în aceste vremuri întunecate de conflict și luminate doar de focul rachetelor care cad peste nevinovați. Suntem tot mai aproape de un dezastru global ireversibil iar astăzi, și noi românii, suntem datori să ne ridicăm la înălțimea acestor timpuri. Putem contribui la o lume mai bună, putem fi cei care mijlocesc pacea, dar pentru asta trebuie să facem pace între noi, cu noi înșine, dar și cu cei din jurul nostru. Manifestul meu poate părea unul idealist, utopic. Vă amintec totuși că de-a lungul celor două milenii de existență pe aceste meleaguri ne-am adus, adesea, contribuția la stabilitate regională. Nu suntem un popor perfect, avem și destule greșeli pentru care am plătit cu vârf și îndesat. Ele sunt cele care ne-au clădit și care ne-au făcut ceea ce suntem azi. Totuși, sunt destule întrebari care nu îmi dau pace: când am adormit oare în conștiința națională? De ce nu ne putem trezi din acest somn de moarte, în care ne-adânciră barbarii de tirani? Cum de am lăsat răul să ne orbească atât de tare ochii și sufletele și de ce suntem împietriți la plânsul alor noștri? Cum facem România bine? Iar răsunsurile sunt simple: o facem revenind la rădăcini, la credința care ne-a fost scut în fața celor mai potrivnice situații, la tradiiile care ne-au făcut mândri că suntem români. Trebuie să renaștem în lumina unui naționalism sănătos, nu a unuia extremist, pe care ni-l propovăduiesc constant vuvuzelele care vor ca țara să fie dezbinată. O putem face devenind independenți de jugul străin care ne sugrumă și ne exportă resursele, pentru ca apoi să ni le vândă pe bani grei. O putem face investind în sistemul de învățământ, fără întîrziere! Vom lua dividendele peste ani, dar va merita efortul. O tară educată nu poate fi îngenuncheată în fața nimănui. Dar înainte de asta trebuie să fim capabili să punem ceva pe masa fiecărui român. Impactul războiului a fost deosebit de grav pentru copiii din Europa. În Rusia, 2,8 milioane de micuți trăiesc în gospodării sub pragul sărăciei, potrivit ultimului studiu făcut de UNICEF. În Ucraina, o jumătate de milion de copii trăiau în sărăcie, țară urmată de România cu 110.000 de copii! Unul din trei prunci din această țară se luptă cu lipsurile, cu accesul la o educație decentă, dar și cu foamea! Dacă nu facem ceva azi, riscăm să pierdem încă o generație! Nu ne mai putem permite acest lucru pentru că nu mai e loc de greșeli. Dacă voi, cei de la butoane, nu vă treziți, iată că poporul o face! Românii din toată țara au ieșit în stradă! Sătui de valul de scumpiri și de facturile uriașe, oamenii au decis să își strige nemulțumirile. Și nu o fac la chemarea vreunui partid care vrea să puncteze electoral, ci împovărați de traiul tot mai greu! Manifestanții cer Guvernului să le mărească pensiile și salariile iar protestele sunt abia primul pas și vor continua până când decidenții vor schimba lucrurile în bine. La 33 de ani după ce mai bine de 1.000 de oameni au murit pentru libertate, politicile dezastruase ale celor care au avut puterea în mâini ne-au întors în comunism. Avem libertatea de a ne uita lung în rafturile magazinelor și de a ne da seama ca nu ne mai putem permite să cumpărăm prea multe. Din cauza scumpirilor în lanț, români caută azi produse mai ieftine, dar care sunt și mai slabe calitativ. Mulți din ei au dat salamul pe parizer și untul pe margarină. Mai mult, oamenii au lăsat deoparte produsele de brand și le cumpărără pe cele fabricate sub eticheta unui lanț comercial sau altul. Că avem de unde alege! Hypermarketurile străine au apărut ca ciupercile pe orice colț din această țară, în detrimentul producătorilor români care dau faliment și își aruncă recoltele pe câmp, pentru că nu le cumpără nimeni! Azi avem libertatea de a sta în beznă și frig, de bunăvoie- nu obligați de stat, pentru că șmecherii din energie ne fură din pix și cu legea în mână. Așteptăm cu mâna întinsă la politicieni, resturi pe care să ni le arunce și nouă: carduri ale sărăciei, pachete de ajutoare ori majorări de pensii și salarii. Și alea cu mărunțiș ce le rămâne după ce votează măriri de venituri pentru ai lor. Vreau să vă citez din editorialul publicat azi de domnul profesor Petrișor Peiu, care face o radiografie tristă a vremurilor pe care le trăim: „Guvernul nu vrea să facă nimic pentru a atenua greutatea noilor prețuri dintr-un motiv cât se poate de electoral: toți banii strânși de stat ca efect al scumpirilor sunt destinați cumpărării de votulețe prin pachetele „sociale” și prin alte pomeni. Ar fi fost, desigur, mult mai simplu ca guvernul să își facă treaba și să producă mai multă energie (are de unde, slavă Domnului!) și să reglementeze prețurile din energie. Numai că atunci nu mai avea cum să pescuiască milioane de voturi. Astfel încât a ales o cale infinit mai grea pentru noi, dar mai simplă pentru el: a decis să creacă nemăsurat prețurile la energie, să inventeze din nimic o criză, pentru ca apoi să facă pe salvatorul prea-mulților năpăstuiți din această țară. Argumentul marii coaliții de stânga-dreapta-UDMR, cum că traversăm o criză economică nu se susține, căci avem creștere economică și șomajul scade. Argumentul aceleiași coaliții cum că scumpirile din energie vin din Europa iarăși nu se susțțne, căci acolo scumpirile de la energie sunt mai puțin de două treimi din cele de la noi. În plus, guvernanții joacă la perfecție un rol dual: pe de o parte îl avem pe maleficul Mr. Hyde, care crește de 4-5-6 ori prețurile la gaze și electricitate și, pe de altă parte, îl avem pe dr. Jekyll care ne anunță mieros noi și noi pachete sociale. Tare sunt curios câți dintre noi vor rămâne captivi în această dramoletă până la alegerile din 2024. Eu cred că mulți se vor trezi din acest vis urât și-și vor face bagajele.”, ne spune domnul profesor, într-o amplă și argumentată analiză economică. Desigur, mi-aș dori ca dumnealui să nu aibă dreptate, însă previziunile sale, făcute chiar și din acest platou de televiziune. s-au adeverit. Sper și cred în continuare că această coaliție pentru țară, așa cum s-a dorit a fi, va găsi soluțiile care să ne scoată din sărăcia care întră în casele a tot mai mulți români. Și dacă acum, că e toamnă, ne e greu, oare ce vom face la iarnă? Nu mai vrem pomeni, nu de măsuri care găuresc bugetul țării e nevoie! E nevoie de soluții care să fie direcționate la sursa crizelor care ne sufocă! De investiții în domenii-cheie: energie, infrastrucctură, agricultură, educație! Măcar primim și o veste bună: ăn urmîtorii doi ani nu vor fi mărite taxele, anunță ministrul Finanțelor! De promisiuni suntem sătui, sper ca acest mariaj în trei să dea roade și pentru popor, până acum nu prea o face. Astăzi, în fața dumneavoastră va fi Ludovic Orban. Fostul prmier ne prezintă planul său pentru salvarea țării. Vom avea alegeri la termen sau protestele foamei vor dărâma coaliția? Ce se întâmplă cu majorările promise bunicilor și cât va mai continua batjocura la adresa pensionarilor de rând? Cine îi oprește pe șmecherii din Energie care vor să le plătim în rate facturile nesimțite, doar pentru că ne țin în beznă și frig, în propriile case? Vom fi obligați să plătim impozite mai mari, asta doar ca să acoperim salariile nesimțite ale baronilor locali? Răspunsuri cruciale la toate întrebările zilei, în exclusivitate, în această seară. Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit să facem România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email [email protected].

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.