ROBERT SIGHIARTĂU: ”GEORGE SIMION S-A ‘ATACAT‘ SINGUR! O METODĂ CLASICĂ DE PROPAGANDĂ, RUPTĂ DIN MANUALELE MOSCOVEI”

0
20

Deputatul liberal Robert Sighiartău spune că liderul AUR, George Simion, a orchestrat un atac cibernetic de fațadă asupra propriului partid, o tactică menită să creeze confuzie și să ofere impresia unui „sabotaj” extern. Potrivit lui Sighiartău, această mișcare ar fi o încercare de manipulare a opiniei publice, inspirată din strategiile de propagandă utilizate de Moscova.

Un punct de suspiciune major, conform lui Robert Sighiartău, este refuzul partidului AUR de a colabora cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) pentru a investiga incidentul.

„Se pare că George Simion s-a “atacat” singur! O metodă clasică de propagandă, parcă ruptă din manualele Moscovei – creezi un “atac” cibernetic de fațadă, ca să pozezi în victima și să creezi confuzie privind afilierile tale reale.

Dovada?

Directoratul Național de Securitate Cibernetică s-a oferit să investigheze “incidentul”, dar AUR a refuzat categoric. Ce să înțelegem de aici? Că nu vor se descopere că “sabotajul” nu a fost rusesc? Sau mai au și altele de ascuns?”, a transmis Robert Sighiartău.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.