Recalcularea pensiilor intră în linie dreptă. Șeful Casei de Pensii a semnat ordinul

0
100

Undă verde pentru marea recalculare a dosarelor de pensii! Casa Națională de Pensii a semnat contractul pentru sistemul informatic, iar acum pensiile românilor pot fi recalculate în funcție de noua formulă. Și etapa de evaluare și digitalizare este pe final, iar la nivel național au fost evaluate aproximativ 97% dintre dosare. În vară oamenii vor primi deciziile de recalculare, iar în septembrie 3 milioane de români primesc a doua majorare.

”Am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii.

Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.

Suntem în linie dreaptă și hotărâți să facem dreptate pensionarilor după o viață întreagă de muncă!

Suntem determinați să respectăm termenul prevăzut de lege astfel încât pensionarii să primească veniturile majorate prin noua lege a pensiilor”, a anunțat Daniel Baciu.

 

 

Calendarul recalculării

-mai-iunie – livrarea deciziilor de recalculare
-septembrie – livrarea pensiilor recalculate
– aprox. 3 milioane de români primesc a doua majorare
– 1,6 milioane de români rămân cu indexarea de 13,8%

– 2 septembrie- poștașii încep să livreze pensiile plătitte cu bani lichizi
– 12-14 septembrie-pensiile intră pe card

Ministul Muncii a făcut anunțul: Când vor primi pensionarii deciziile cu majorările de pensii

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.