RAPPERUL AMERICAN P. DIDDY, ACUZAT DE AGRESIUNI SEXUALE, A FOST ARESTAT LA NEW YORK

0
45

Rapperul american Sean „Diddy” Combs a fost arestat luni seară de Poliţia din Manhattan, a anunţat justiţia federală din Statele Unite, după depunerea mai multor plângeri împotriva artistului, în special pentru agresiune sexuală, informează AFP.

„Mai devreme în cursul serii de luni, agenţii federali l-au arestat pe Sean Combs, pe baza unei acuzaţii” a procurorului federal din Manhattan, a declarat procurorul Damian Williams, precizând că detaliile acuzaţiilor urmează să fie dezvăluite marţi dimineaţă.

Avocatul lui P. Diddy, Marc Agnifilo, a explicat într-un comunicat că rapperul se afla „voluntar” în oraş, unde s-a şi mutat cu ceva timp în urmă.

El s-a declarat „dezamăgit de decizia procurorului Statelor Unite de a continua ceea ce noi considerăm a fi o urmărire penală nedreaptă împotriva domnului Combs”.

Celebrul rapper, originar din New York, „cooperează cu anchetatorii” şi „este nerăbdător să poată să îşi spele numele la tribunal”, au afirmat consilierii săi.

P. Diddy, în vârstă de 54 de ani, un artist care a adoptat mai multe nume de scenă şi a avut performanţe notabile în muzică şi în afaceri, este descris de victimele sale prezumtive ca un prădător sexual violent, care folosea alcool şi droguri pentru a le supune dorinţelor sale.

Rapperul este vizat din luna iulie şi de o plângere depusă de o fostă actriţă care a jucat în filme pentru adulţi, Adria English. Ea l-a acuzat pe Sean Combs că a folosit-o ca pe „un pion sexual pentru plăcerea şi în beneficiul financiar al altor persoane” în timpul unor petreceri organizate în Hamptons, în statul New York, şi în Florida, între anii 2004 şi 2009.

În total, nouă plângeri au fost depuse împotriva artistului începând din noiembrie 2023.

„De neiertat”

În una dintre plângeri, depusă în noiembrie anul trecut, fosta lui parteneră de viaţă „Cassie” Ventura l-a acuzat că a avut „un comportament violent” şi „deviant” timp de un deceniu.

Într-o înregistrare video publicată în mai 2024 şi care data din 2016, P. Diddy a putut fi văzut în timp ce şi-a agresat fosta parteneră.

Înregistrarea îl arată pe rapper, purtând doar un prosop în jurul taliei, ajungând-o din urmă într-un coridor al hotelului, apucând-o cu brutalitate şi aruncând-o violent la pământ, înainte de a o lovi cu piciorul de mai multe ori.

„Comportamentul meu din acea înregistrare este de neiertat”, a declarat miliardarul într-un videoclip distribuit pe contul său de Instagram.

Cazul a fost soluţionat „pe cale amiabilă” în temeiul unui acord confidenţial.

Sean Combs a făcut obiectul unor acuzaţii de violenţă încă din anii 1990, deşi nicio condamnare majoră nu a fost pronunţată vreodată împotriva sa.

Sub numele de scenă Puff Daddy, P. Diddy, Diddy şi altele, el s-a impus ca o personalitate de prim rang a stilului hip-hop de pe coasta de est americană, atât ca interpret, cât şi în calitate de producător muzical.

A înfiinţat casa de discuri Bad Boy Records în 1993, care a prefaţat ascensiunea sa pe culmile industriei muzicale. A produs discuri ale unor artişti precum Notorious B.I.G., decedat în 1997, şi Mary J. Blige. Materialul său discografic „No Way Out” a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun album rap în 1997.

Artistul, care a încercat să îşi repare reputaţia în ultimii ani folosind încă un pseudonim, Brother Love, a acumulat o avere substanţială în cele peste trei decenii petrecute în industria muzicală, optând pentru o imagine excesivă, marcată de accesorii strălucitoare, diamante, iahturi şi costume de designer.

Lansându-se şi în industria băuturilor alcoolice, şi-a diversificat portofoliul, cultivând imaginea unui magnat din lumea afacerilor şi a unui „rege al cluburilor de noapte”, la scurt timp după ce debutase în organizarea de evenimente.

Un meci de baschet organizat în scopuri caritabile, cu multe vedete la New York, de a cărui promovare s-a ocupat el însuşi, s-a transformat într-o dramă în 1991, cu nouă morţi în urma unei busculade.

Evenimentul, organizat la City College din new York, a primit câteva mii de spectatori peste capacitatea sălii. Acuzat că a neglijat atribuţiile care ţineau de siguranţa publicului, Sean Combs s-a confruntat apoi cu o serie de procese. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.