Prognoza meteo 5 februarie. Vreme anormală: zonele unde temperaturile sar brusc la 19 grade

0
145

Astăzi, vremea va fi vântoasă, dar va deveni deosebit de caldă pentru această dată. 

Vor fi viteze ale vântului în general de 55…60 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, rafalele vor atinge 65…75 km/h. În nord-vestul, centrul și nordul teritoriului, cerul va fi mai mult noros și temporar în prima parte a intervalului va ploua. 

În restul țării, cerul va fi temporar noros și doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe, cu precădere în zona subcarpatică a Olteniei și Munteniei. 

Temperaturile maxime vor fi de la 6…7 grade în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 18…19 grade în Lunca Dunării.

În București, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, în general cu viteze de 50…55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade.

La munte, vor fi viteze ale vântului de 70…100 km/h, iar în zona înaltă (la altitudini de peste 1700 m) a Carpaților Meridionali și de Curbură, rafalele vor depăși 110…120 km/h. 

Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații moderate cantitativ (15….20 l/mp) predominant sub formă de ploaie, acestea determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, în timp ce, la peste 1700 m altitudine va ninge viscolit condiții în care vizibilitatea va fi foarte redusă. 

 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.