Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, aşteptate până la ora 14.00 / Contestaţiile se depun astăzi și mâine

0
62

Ministerul Educaţiei va publica, miercuri, până la ora 14.00, primele rezultate ale Evaluării Naţionale, iar candidaţii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale sunt aşteptate în 4 iulie. Anul trecut, după primele rezultate, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 a fost de 82,3%.

Peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru Evaluarea Naţională, dar unii dintre ei au absentat.

Rata de participare la proba de Limba română a fost de 95.63%, iar la Matematică de 95,4%. 

Primele rezultate vor fi afişate, miercuri, până la ora 14:00 la centrele de examen şi pe site-ul dedicat.

Rezultatele vor fi afişate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat şi comunicat fiecărui candidat.

 

”Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR)”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie.

Anul trecut, înaintea contestaţiilor, rata mediilor peste sau egale cu 5 a fost de 82,3% (122.166 elevi), în creştere semnificativă faţă de anul 2021 (76,8% – 94.660 de elevi) 

La proba de Limba şi literatura română, rata notelor peste sau egale cu 5 a fost 85,9%, comparativ cu 84%, în 2021.

La Matematică, rata notelor peste 5 a fost 77,5%, comparativ cu 67,4% în 2021.

La proba de Limba şi literatura maternă, 8.901 candidaţi (96,1% versus 95,9% în 2021) au obţinut note peste sau egale cu 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.