Prefectul județului Botoșani a emis astăzi ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Cristinești, Marinel Stredie.
La baza emiterii Ordinului se află Raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate prin care s-a constatat încălcarea de către Marinel Stredie a regimului juridic al conflictelor de interese, în sensul că, în perioada evaluată (17.06.2008-13.08.2013), comuna Cristineşti – reprezentată prin Stredie Marinel în calitate de primar – a încheiat contracte cu societatea comercială la care deţinea calitatea de acţionar majoritar.
“Raportul ANI a fost comunicat Instituției Prefectului în anul 2013, ulterior fiind contestat în instanță de domnul primar. În anul 2019, în urma Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Raportul ANI a rămas definitiv. Astfel, potrivit Codului Administrativ, în această speță prefectul constată o situație de fapt, nefiind învestit cu abilitatea de a verifica motivele care au stat la baza acestei situații.”, a declarat prefectul Dan Șlincu
Totodată, primarul comunei Cristinești nu mai poate ocupa o funcție eligibilă pentru o perioadă de 3 ani de la data încetării mandatului.
Ordinul prefectului își produce efectele de îndată și poate fi contestat la instanța de contecios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.