PREŞEDINTELE LITUANIEI LE CERE PARTENERILOR UCRAINEI SĂ DEA CURS CERERILOR ACESTEIA PRIVIND „PLANUL DE VICTORIE”

0
18

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, unul dintre cei mai mari susţinători ai Ucrainei în Uniunea Europeană, le-a solicitat joi partenerilor săi europeni să accepte cererile „Planului de victorie” al Ucrainei, atât posibilitatea de a ataca teritoriul rus, cât şi aderarea la NATO, relatează EFE.

„Nu suntem capabili să luăm decizii şi să-i lăsăm să implementeze operaţiuni pur defensive”, a declarat Nauseda la sosirea sa la summitul pe care liderii europeni îl organizează joi şi vineri la Bruxelles şi la care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi va prezenta planul.

Nauseda a spus că cererea Kievului către partenerii săi de a-i oferi arme cu rază lungă de acţiune cu permisiunea de a continua să atace teritoriul rusesc nu înseamnă altceva decât „reducerea potenţialului ofensiv rusesc” de a ataca Ucraina.

Preşedintele ucrainean le-a cerut, de asemenea, partenerilor săi din NATO să autorizeze intrarea Ucrainei în Alianţă, un alt punct pe care Zelenski îl include în planul său.

În acest sens, Nauseda a reamintit că nici summitul NATO de la Vilnius de anul trecut şi nici şi cel de la Washington de anul acesta nu au autorizat aderarea Ucrainei şi a subliniat că „este foarte important” să se ajungă la un consens.

Nauseda a spus că, în realitate, „nu este nimic nou” în planul lui Zelenski şi şi-a exprimat regretul că aliaţii Ucrainei continuă să „ezite”.

„Cred că ar fi o mare greşeală să credem că îndoielile noastre sunt cea mai bună cale de detensionare (în Ucraina). Cred că este invers. Îndoielile noastre sunt favorabile escaladării. Dacă am sprijini Ucraina, dacă Ucraina ar avea mai mult succes pe teren, cred că (preşedintele rus Vladimir) Putin ar fi sub presiune să negocieze”, a spus Nauseda.

În acest sens, conform Reuters, el a atras atenţia că acum este cel mai rău moment pentru a începe negocierile dintre Ucraina şi Rusia, deoarece Moscova simte că ar avea câştig de cauză.
„În acest moment, el (Vladimir Putin – n.r.) crede că are câştig de cauză şi împinge Ucraina la colţ. Acesta este cel mai rău moment pentru a începe negocierile, deoarece el simte că Rusia este partea mai puternică”, a mai declarat Nauseda în faţa presei.

Liderul lituanian a criticat, de asemenea, veto-ul premierului ungar Viktor Orban asupra fondului pe care UE îl foloseşte pentru a finanţa transporturile de arme către Kiev şi prelungirea perioadei de îngheţare a activelor ruseşti, ceea ce ar facilita participarea Statelor Unite la împrumutul de 50 de miliarde de dolari convenit de G7.

„Unii spun că ar trebui să aşteptăm alegerile prezidenţiale din SUA. Nu văd legătura dintre cele două”, a spus Nauseda despre unul dintre argumentele lui Orban pentru a-şi justifica voturile împotrivă.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.