PESTE 560 DE PERMISE DE CONDUCERE – REŢINUTE DE POLIŢIŞTI ÎN 24 DE ORE

0
18

Peste 560 de permise de conducere au fost reţinute vineri de poliţişti, 48 dintre acestea pentru consum de alcool, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române transmis sâmbătă AGERPRES, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 406 acţiuni şi au intervenit la 2.831 de evenimente, dintre care 2.400 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 39 de măsuri preventive, arată sursa citată.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 7.921 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.335.843 de lei.

„Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 137 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 561 de permise de conducere, dintre care 223 pentru viteză, 48 pentru alcool şi nouă pentru droguri”, se precizează în comunicat.

Totodată, au fost retrase 306 certificate de înmatriculare, precizează IGPR.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.