PERIOADA CONCEDIILOR A AGLOMERAT FRONTIERA DE VEST

0
52

Principalele puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad, Nădlac I şi Nădlac II, sunt aglomerate, luni, atât la ieşirea din ţară, cât şi la intrare, astfel că se aşteaptă aproximativ o oră în coloane, majoritatea călătorilor fiind turişti, dar şi români care lucrează în străinătate şi care au început să vină acasă în vacanţa de vară.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că se iau măsuri pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere, personalul fiind suplimentat şi numărul arterelor de control crescut. Pentru asta, se ţine permanent legătura cu autorităţile ungare, pentru că verificările de la frontieră se fac în comun.

„Fiind perioada vacanţei, numărul celor care călătoresc este în creştere, astfel că la Nădlac II înregistrăm timpi de aşteptare de aproximativ 60 de minute pentru formalităţile de tranzitare a frontierei, atât pe sensul de intrare în România, cât şi la ieşire. De asemenea, mulţi români care lucrează în străinătate au început să vină acasă pentru a-şi petrece concediile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

La Nădlac II sunt deschise câte patru artere pe ambele sensuri pentru traficul uşor şi turistic, iar la Nădlac I sunt deschise câte două artere, aici timpul de aşteptare pentru verificări fiind de 50 de minute.

Celor care călătoresc în această perioadă li se recomandă să verifice aplicaţia „Trafic online” de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, înainte de a se apropia de graniţă, pentru a evita punctele de trecere cele mai aglomerate. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.