FC Botoșani a învins la Călărași și a scăpat de emoțiile retrogradării dar patronul Valeriu Iftime nu este foarte mulțumit. El ar fi vrut ca FC Botoșani să-și domine adversarul și să aibă posesie.
“Eu am vrut mai mult fotbal. Nu doar rezultatul. Nu îmi convine deloc când ne apărăm cu zece oameni. Până la urmă, siguranța pe care o vrea Liviu, a dat rezultate, s-a făcut 2-0. Nu e ușor să bați cu 2-0 la Călărași. Dinamo a luat bătaie acolo. Merită toate felicitările dar eu vreau mai mult fotbal, mai mult spectacol. Să arătăm că Botoșaniul este o echipă care joacă fotbal. Eu am discutat cu ei, și azi i-am motivate cu o primă. Toate meciurile astea le-am jucat cu frică. Am spus să reușim să fim în Liga, după care să nu pierdem locul 9 pentru că înseamnă niște bani. Ca spectator, aș fi vrut mai multă posesie, mai mult fotbal. Îi aștept cu drag acasă și aștept un meci spectaculos vineri”, ne-a spus Valeriu Iftime.