O bătrână de 83 de ani a încercat să se sinucidă dându-și foc!

0
105

Caz tulburător, într-o comună din județul Botoșani. O femeie de 83 de ani a încercat să își pună capăt zilelor, drept urmare, și-a dat foc!

La 83 de ani, o femeie din comuna botoșeneană Hlipiceni a încercat, din primele informații, să-și ia viața într-un mod îngrozitor. În cursul zilei de duminică, 21 aprilie, aceasta s-ar fi stropit cu un lichid inflamabil şi s-ar fi autoincendia.

Unul dintre vecini a găsit-o pe femeie în stare critică, cu arsuri pe o mare parte din corp.

Speriat, omul a apelat imediat serviciul 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, scrie monitorulbt.ro.

În scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic, care i-a acordat octogenarei primul ajutor. Bătrâna a fost apoi preluată şi transportată la Urgenţe.

”Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru o pacientă în vârstă de 83 de ani, cu aproximativ 35% suprafaţă corporală cu arsuri de gradele II, III şi IV. A fost intubată, ventilată mecanic şi, cel mai probabil, va fi internată pe secţia de chirurgie plastică reconstructivă a Spitalului Judeţean, pentru tratament de specialitate”, a precizat medicul primar Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

Potrivit localnicilor, bătrâna este cunoscută cu o serie de afecţiuni psihice şi ar mai fi avut, în trecut, tentative de a-şi pune capăt zilelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.