Joe Biden trece la amenințări: „Vom acționa rapid și decisiv”

0
77

Președintele SUA a avut o nouă convorbire telefonică în Ucriana cu președintele Zelenski, prilej cu care promis din nou un răspuns „rapid şi decisiv” al SUA, în coordonare cu aliaţii săi, în cazul unui atac rusesc. 

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au convenit să continue „diplomaţia” şi „descurajarea” în faţa Rusiei, într-o convorbire telefonică pe care au avut-o duminică şi care a durat aproximativ 50 de minute, a anunţat Casa Albă.

„Cei doi lideri au căzut de acord asupra importanţei de a continua diplomaţia şi descurajarea ca răspuns la acumularea militară a Rusiei la frontierele Ucrainei”, potrivit unui comunicat al Administraţiei americane preluat de agenţiile internaţionale de presă.

Joe Biden a promis din nou un răspuns „rapid şi decisiv” al SUA, în coordonare cu aliaţii săi, în cazul unui atac rusesc, şi l-a asigurat pe preşedintele ucrainean de angajamentul Washingtonului faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

Convorbirea a avut loc la o zi după ce Biden a vorbit la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce eforturi diplomatice intense continuă pentru a evita un război.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.