Sportivul român Cătălin Chirilă a ratat calificarea în Finala A a probei de canoe simplu masculin pe 1.000 de metri, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a clasat pe locul al cincilea în semifinale.
Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, care stabilise în serii un nou record olimpic, în 3 min 44 sec 75/100, a fost înregistrat acum în 3 min 45 sec 78/100, urmând să evolueze în Finala B.
Doar primii patru clasaţi în această semifinală s-au calificat în lupta pentru medalii, germanul Sebastian Brendel (3:44.78), brazilianul Isaquias Queiroz (3:44.80), polonezul Wiktor Glazunow (3:45.30) şi italianul Carlo Tacchini (3:45.42).
Finala B este programată tot vineri, de la ora 14:40, iar Finala A va avea loc de la ora 14:50.
Chirilă (26 ani) se clasase pe locul 11 la Tokyo în această probă, câştigată atunci de Isaquias Queiroz.
România nu a mai obţinut o medalie olimpică la kaiac-canoe de la Sydney, din 2000, când Florin Popescu şi Mitică Pricop câştigau două medalii la canoe dublu, aur la 1.000 metri şi bronz la 500 metri.
AGERPRES