Iftime mizează pe Croitoru dar spune: “Nu sunt convins că e cea mai bună măsură”

0
75

Valeriu Iftime este decis să mizeze pe Marius Croitoru chiar dacă acesta nu are licență și nici nu a antrenat o zi până acum. Patronul FC Botoșani a fost impresionat de modul cum vorbește Croitoru despre fotbal și că se pricepe la teorie.  

“Eu nu prea îmi permit să mă joc cu alegerea antrenorului. Nu sunt convins că e cea mai bună măsură în momentul ăsta dar e una dintre variantele pe care le-am pus în balanță și cred că poate fi varianta câștigătoare. Din toți antrenorii pe care i-am avut, Marius este printre cei mai buni în teorie. Marius Croitoru are o știință a fotbalului extraordinară, are multe argumente. Știe foarte bine lotul nostru. Știe foarte bine să gestioneze vestiare. El a fost un căpitan de echipa. A fost un căpitan ascultat. Nu a fost un căpitan ca Șeroni care te bătea. Are discurs, ceea ce este esențial. Doar nu i-am adus eu pe Fabbrini, pe Ongenda. El i-a adus. Încă nu am văzut un om căruia să-i spun că vine Marius Croitoru și el să zică: mamă, ce soluție! Toată lumea are un fel de prejudecată. Până acum nu prea am dat-o în bară. Toți antrenorii, în afară de Orac, i-am adus eu. E adevărat că discutam, Tony îmi povestea de Costel (n.r. Enache), dar eu îl știam de la federație. Toți antrenorii i-am adus eu”, a spus Valeriu Iftime.

Oficialii FC Botoșani caută acum un tehnician cu licența Pro care să fie antrenorul din acte dar să fie în același timp și director sportiv.

“Am găsit un antrenor cu licență dar nu pot spune acum. Ne trebuie un director sportive cu personalitate, care să știe să trateze într-un fel echipa mare și să-l lase pe Croitoru să-și facă treaba și să se ocupe de scouting, echipa a doua, central de copii și junior. Aduc un profesionist pe subiectul ăsta care are și licență Pro”, a mai precizat Valeriu Iftime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.