Guvernul, amenințat de NOI PROTESTE! Un domeniu VITAL pentru societate, la un pas de grevă generală – Risc uriaș

0
78

După greva generală din Educație, care se îndreaptă spre cea de șaptea zi, și ce pe care sindicaliștii din Poliție au anunțat-o în zilele de 6, 7 şi 8 iunie, și care ar putea duce chiar la blocarea sistemului, iată că Guvernul este amenințat de proteste. Vorbim despre angajații din Sănătate, care se află la un pas de greva generală. În această situație, activitatea din spitale ar putea fi serios perturbată, iar cei care ar avea de pierdut sunt pacienții.

 

Discuțiile de luni, de la sediul Ministerului Muncii, la care au participat sindicaliştii din Sănătate, și care au vizat viitoarea lege a salarizării din sistemul bugetar, au durat aproximativ 2 ore, relatează Ziare.com.

Discuțiile vin în contextul declanşării conflictului colectiv de muncă care are ca principală revendicare aplicarea completă a Legii 153/2017 – legea salarizării unitare care nu fost încă finalizată. Sindicaliștii reclamă faptul că legea a adus mari inechităţi în sistemul sanitar şi în cel de asistenţă socială.

Sindicaliștii care îi reprezintă în special pe asistentele medicale, dar și personalul administrativ și personalul de îngrijire, cer creșterea salariului minim, aplicarea legii salarizării, plata sporurilor și a gărzilor la nivelul anului 2023, și nu la nivelul anului 2018, așa cum se întâmplă în prezent. Aceștia solicită, de asemenea,ca  voucherele de vacanță să nu mai fie plătite din bugetele spitalelor, ci de la bugetul de stat.

Negocierilor vor continua și în zilele următoare.

Astfel, potrivit calendarului anunțat, reprezentanții sindicatului Solidaritatea Sanitară vor merge, marți, la discuții cu ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

În cazul în care nu vor ajunge la un consens, reprezentanții Sanitas au anunțat că pe 6 iunie va fi greva japoneză, pe 8 iunie – un miting organizat de Solidaritatea Sanitară, urmând ca pe 15 iunie să fie organizat un protest comun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.