FOTO- ACCIDENT GRAV în Botoșani

0
44

Doi bărbați de 50, respectiv 57 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs astăzi dimineață, în intersecția străzilor Uzinei cu Calea Națională. 
Microbuzul s-a răsturnat pe o parte în urma impactului cu un autoturism. 

Imagine
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, autospeciala de transport personal și victime multiple (ATPVM), ambulanța SMURD, dar și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constatat că în microbuz erau două persoane și le-au ajutat să iasă din interior. Ulterior, victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Șoferul autoturismului a refuzat transportul la spital. 
Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele baterilor. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.