Firme interesate de reabilitarea bisericii Sfântul Gheorghe

0
86

După trei tentative eșuate de a scoate la licitație lucrările de reabilitare a bisericii Sfântul Gheorghe, cea de-a patra ar putea fi în sfârșit cu noroc. Astfel, patru firme sunt interesate de contractul vizând reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”, acestea cerând deja unele clarificări de la municipalitate. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 24 octombrie. Cel mai probabil, lucrările vor fi demarate în primăvara anului 2020, asta în condițiile în care nu ar apărea ceva neprevăzut în desfășurarea etapelor prevăzute de lege. Valoarea acestui contract a fost diferită la fiecare licitaţie. Astfel, la prima licitaţie, din iunie 2018, valoarea contractului a fost de 5,192 milioane de lei, la a doua, din noiembrie 2018, valoarea a scăzut la 5,056 milioane de lei, pentru ca la a treia încercare, în martie 2019, să ajungă la 6,039 milioane de lei. Contractul de finanţare a fost semnat în luna februarie a anului trecut, iar lucrările trebuie încheiate în februarie 2021. La biserică, dar şi la turnul clopotniţă, sunt programate lucrări de consolidare, restaurare şi refacere instalaţii electrice, sanitare, de încălzire, montaj semnalizare şi avertizare incendiu, montaj instalaţii antiefracţie, montaj generator electric. Biserica „Sfântul Gheorghe”, monument emblematic pentru municipiul Botoşani, este ctitorie a Doamnei Elena Rareş, fiind datată în anul 1551.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.