Fermierii se revoltă, după decizia închiderii pieţelor, de luni

0
77

Fermierii protestează, prin intermediul unui comunicat de presă, faţă de noile măsuri restrictive anunțate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, printre care se numără şi suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise.

“Față de această propunere protestăm vehement, atragem atenția asupra faptului că Uniunea Salvăm Țăranul Român, dar și parte din structurile componente individual au solicitat încă din luna martie 2020 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale dar și Guvernului României să aibă în vedere o serie de măsuri pentru sprijinirea micilor fermieri (…) Totodată am atras atenția asupra faptului că, dacă se nu intervine urgent în sprijinul producătorilor agricoli mici și medii de legume-fructe în contextul pandemiei a stării de urgență generate de aceasta și a măsurilor dispuse de autorități, producătorii agricoli vor avea pierderi mari, precum și asupra faptului că nimeni nu poate anticipa ce se va întâmpla cu pandemia COVID-19 și durata acesteia, multe dintre fermele de familie vor dispărea”, se arată în comunicatul citat.

Fermierii solicită demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, şi ameninţă cu organizarea de proteste.

“Față de aspectele menționate și față de lipsa de dialog, de viziune și lipsa de interes față de micul fermier, fermele de familie, Uniunea Salvați Țăranul Român cere demisia ori demiterea Ministrului Agriculturii, care a fost absent în această perioadă grea pentru micul fermier și fermele de familie, nu a avut inițiativă, nu s-a implicat real. Este evident că micul fermier și fermele de familie nu există pentru Ministerul Agriculturii. Totodată Uniunea Salvați Țăranul Român va analiza posibilitatea organizării de proteste”, se mai arată în comunicatul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.