EXCLUSIV Scriitorul Florin Toma, fost pacient la ”Matei Balș”: Toate caloriferele erau reci. Ar trebui să le fie rușine…

0
72

Florin Toma a povestit vineri, în exclusivitate la Realitatea Plus, experiența sa ca pacient al spitalului ”Matei Balș”, unde a fost internat în urmă cu o lună. Scriitorul a confirmat că în saloane era frig, însă a lăudat ”eroismul” cadrelor medicale. 

Toma povestește că singurele zile în care temperatura în salon a fost mai acceptabilă au fost cele în care era cald afară.

În acest context, scriitorul a criticat modul în care se fac anchetele, fiind scoase în față infirmierele și asistentele. Situația privind lipsa căldurii la ”Matei Balș” nu este nouă, iar responsabilă este conducerea unității medicale, consideră acesta.

”Marea problemă de acolo a fost frigul, dar, în cazul meu, s-a rezolvat printr-o cerere expresă a unei pături în plus. În schimb, am fost foarte uimit de eroismul corpului medical.

Mă surpinde și mă întristează faptul că sunt scoase asistente și infirmiere pe primul loc la anchetatori în cazul marilor tragedii. Fac pariu că, după cinci ani de anchetă, cei de la Omoruri vor stabili că două infirmiere sunt vinovate și de această tragedie. 

Am fost internat acum o lună. Din 21 de zile, zece am resimțit frigul, dar nu pentru că s-ar fi ameliorat temperatura camerei, ci pentru că era mai cald afară. Toate caloriferele erau reci, ne încălzeam cu pături. 
În cameră erau cam 15-16 grade. Mi s-a spus că nu am voie să aduc instalații electrice, aeroterme, se lucra cu oxigen…

Vorbim de raportul între bolnav – un om care vine acolo nu vine la odihnă – și managementul acelui spital. Potrivit fostului manager, clădirea datează din 1953, dar a fost modernizată. Eu mă întreb dacă s-a pus accent deosebit pe încălzire, știa domnul manager că era vorba de o situație îngrozitoare privind încălzirea. S-a gândit la treaba asta începând din noiembrie? Ancheta de aici trebuie să pornească. Să aduci repede niște infirmiere și asistente imediat primele și să le ceri socoteală…ar trebui să le fie rușine”, a declarat scriitorul.

Vineri, Adrian Streinu-Cercel, fostul manager de la ”Matei Balș”, a precizat vineri, după incendiul tragic de la institut, că este vorba despre o clădire care a fost făcută în 1953, modernizată ”din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen”. ”Avizele sunt în ordine, ultima linie de oxigen a fost montată în decembrie”, a adăugat acesta. 

Într-o intervenție la Realitatea Plus, fostul manager al Institutului ”Matei Balș” a precizat că, din câte știe, în ultima vreme nu au fost probleme legate de căldură. Declarația poate fi citită AICI. 

Citește și: ”INCENDIU la Spitalul Matei Balș. 5 morți, peste 120 de pacienți EVACUAȚI. Corpul de control al Premierului, trimis la spital”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.