DRAMELE din spatele accidentelor rutiere – Cum primesc familiile vestea că le-au murit cei dragi

0
76

 

Cinci oameni mor, în fiecare zi, pe şoselele din România. Conducem detaşat topul ţărilor europene şi la acest capitol negru. Însă, dincolo de cifrele seci, rămân dramele famiilor celor dispăruți. Acestea devin și dramele celor care, prin natura meseriei, trebuie să dea teribila veste rudelor. Nu există o pregătire specială pentru a şti cum să spui unei persoane că cineva drag şi-a pierdut viaţa, aşa că se adaptează de la om la om. Care sunt reacţiile oamenilor, cele mai grele momente? Urmăriți mărturiile lor, în exclusivitate, într-un reportaj realizat de jurnaliștii Realitatea Plus Ionela Arcanu şi George Lontiş. 

 

Numai în primele şapte luni ale acestui an, au avut loc 12 accidente rutiere în fiecare zi. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa pe zi, iar multe altele au fost rănite grav. Dincolo de aceste statistici, pe care le auzim în fiecare an, stau traumele familiilor lăsate în urmă.

Cei care sunt la capătul celuilalt fir şi anunţă oamenii despre teribila veste mărturisesc faptul că este şi pentru ei greu de suportat. 

Şeful Serviciului Accidente Rutiere din Capitală a vorbit, în exclusivitate pentru Realitatea Plus, despre cât de pregătit poţi fi pentru a da piept cu astfel de momente.

”De cele mai multe ori, oamenii nu cred, ne închid telefonul, spun că este o glumă proastă, sună chiar și la Poliție să spună că cineva se dă ca fiind polițist.

Simți dacă persoana poate să primească o astfel de veste în momentul ăla și atunci cel mai bine este să o chemi la Poliție, să îi spui că s-a întâmplat un accident și să vină să discutăm. 

Toate aceste tragedii sunt greu de suportat și pentru familii, și pentru noi, cei care instrumentăm dosarele penale.

Nu cred că ne poate pregăti nimeni suficient pentru a da asemenea de vești, te pregătești de la un caz la altul. Dacă e vorba de un copil victima unui accident de circulație, trebuie să vorbești într-un anumit fel cu părinții”, a spus Ionel Bratu, șeful Serviciului Accidente Rutiere. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.