Despăgubiri record pentru rudele unei femei ucise de un tânăr șofer teribilist în toamna anului 2019

0
63

Firma de asigurări Euroins, prin Fondul de Garantare a Asiguraților, va trebui să dea în total nu mai puțin de 260.000 euro soțului, copiilor, nepoților, dar și surorilor femeii, constituiți cu toții părți civile.

Autorul accidentului, un tânăr de 24 de ani la data comiterii faptei, a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru 3 ani și 2 luni. Sentința a generat păreri împărțite, însă cei mai mulți cred că severitatea judecătorilor nu poate decât să ajute ca șoferii teribiliști să ia aminte de consecințe.

În privința șoferului, unii consăteni spun că acesta este un tânăr serios, care a avut un teribil ghinion în ziua tragediei, când a intrat în plin în grupul de oameni de pe marginea drumului. Anchetatorii însă nu sunt de aceeași părere, întrucât spun că la testarea  la alcool, acesta avea o alcoolemie de 0,43 g/l în sânge.

Tragedia s-a produs pe 31 martie 2019 și a fost nevoie să treacă patru ani, pentru ca instanța să ajungă la o concluzie. Tânărul șofer, care atunci avea 24 de ani, a scăpat mașina de sub control, au spus martorii, intrând în plin într-un grup de oameni.

Era duminică, iar în centrul satului se adună mulți oameni, ceea ce a făcut ca tragedia să se petreacă în prezența multor martori. Vehiculul scăpat de sub control a intrat în plin în grupul de persoane, rănind două persoane, iar una dintre ele, o femeie în vârstă de 53 de ani, fiind în stare deosebit de gravă. În ciuda eforturilor medicilor, ea nu a mai putut fi salvată, survenind decesul. Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, dar luându-se în calcul că nu mai avea antecedente penale, s-a decis cercetarea sa în stare de libertate pentru „omor din culpă” și „ucidere din culpă”.

„Toleranța manifestată de magistrați de-a lungul timpului față de șoferii responsabili de omor din culpă a adus situația în această etapă”

După patru ani, procesul penal a ajuns la final și verdictul a fost unul care a vizat condamnarea la închisoare în regim de detenție pentru șoferul acum în vârstă de 28 de ani. Ovidiu Chiparcă va trebui să execute 3 ani, 2 luni și 20 de zile după gratii. De asemenea, pentru cele nouă persoane, rude ale femeii omorâte, constituite părți civile în dosar, instanța a decis să dea despăgubiri morale deloc de neglijat. Mai exact, soțul victimei a primit 50.000 de euro – despăgubiri morale, și 4230 de lei – despăgubiri materiale; pentru cei trei fii ai femeii s-au acordat câte 40.000 euro de fiecare; pentru mama decedatei s-a dispus acordarea a 30.000 euro, iar pentru fiecare dintre cele două surori ale victimei s-au dispus despăgubiri de câte 20.000 euro. Cei doi nepoți vor primi și ei câte 10.000 de euro, fiecare. Acești bani vor fi dați de firma de asigurări Euroins, dar cum aceasta a intrat în faliment, sumele vor fi date de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Trebuie spus că aceasta este hotărârea de fond, iar șoferul condamnat, are posibilitatea ca în termen de 10 zile să formuleze apel. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.