CORVINUL HUNEDOARA, ELIMINATĂ DIN CONFERENCE LEAGUE DE FC ASTANA

0
48

Corvinul Hunedoara a fost eliminată din Conference League la fotbal, de echipa kazahă FC Astana, care s-a impus cu scorul de 6-1 (1-0), miercuri, pe Stadionul Almatî Ortalik din Almatî, în manşa secundă din turul al treilea preliminar.

După ce a fost învinsă şi în prima manşă, la Sibiu, cu 2-1, câştigătoarea Cupei României a fost umilită în Kazahstan, golurile gazdelor fiind marcate de Geoffrey Charles Chinedu (13, 68), Marin Tomasov (57, 75), Nazmi Gripshi (73), Elhan Astanov (84), în timp ce golul de onoare, cel mai frumos al meciului, totodată, a fost înscris de Mihai Velisar (78).

Corvinul a făcut o primă repriză bună, a avut iniţiativa şi şi-a creat mai multe ocazii bune de gol, însă nu a reuşit să concretizeze.

Neacşa (6) a şutat la colţul scurt, dar portarul a respins în corner. Imediat, Tomasov (7), plecat pe contraatac, a fost blocat in extremis în careul hunedorenilor.

Ubbink (10) a expediat un şut bun pe lângă ţintă de la 25 de metri.

FC Astana a deschis scorul în min. 13, prin Geoffrey Charles Chinedu, după o gafă comisă de Manolache.

Corvinul a controlat restul timpului şi a mai avut oportunităţi prin Roger (18), Bradu (26), ambii imprecişi, Lupu (42), cu un şut de la 35 de metri, reţinut în doi timpi de Condric, şi Neacşa (45+1), cu un şut de la 24 de metri, scos de Condric de sub transversală.

Echipa de ligă secundă era încă în meci în min. 57, când Pop a comis o greşeală incredibilă, iar Tomasov a marcat la colţul lung.

Corvinul s-a prăbuşit psihic după acest gol primit după o nouă eroare individuală, iar golurile kazahilor au venit pe bandă rulantă. Chinedu a realizat dubla din centrarea lui Camara (68). Albanezul Gripshi (73) a înscris cu un şut în vinclu, după o minge pierdută de Velisar. Tomasov (75) a reluat sub transversală din pasa lui Gripshi, iar Astanov (84) a închis tabela după o degajare a portarului, pe care fundaşii Corvinului nu au putut-o respinge.

Golul de onoare al hunedorenilor a fost reuşit de Velisar (78), cu un şut cu efect la vinclu de la 30 de metri, de pe stânga.

Corvinul încheie astfel aventura sa europeană, una istorică pentru club, care a cuprins şase meciuri. Corvinul a trecut de Paksi FC, vicecampioana Ungariei, cu 4-0 în deplasare şi 0-2 la Sibiu, în primul tur preliminar al Europa League, 0-0 la Sibiu şi 0-1 în deplasare cu NK Rijeka, în turul al doilea preliminar al Europa League, 1-2 şi 1-6 cu FC Astana, în turul al treilea preliminar al Conference League.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.