CIUCĂ, MESAJ DE FORȚĂ DE LA LANSAREA CANDIDAȚILOR PNL ARAD: ”NU PERMITEM CA BINOMUL TOXIC PAS-AUR SĂ PUNĂ MÂNA PE ȚARĂ”

0
23

Vineri, în organizația PNL Arad a avut loc un eveniment dedicat prezentării candidaților pentru alegerile parlamentare, precum și susținerii lui Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru funcția de președinte al României.

„Acestea sunt valorile PNL: familie, credință în Dumnezeu, libertate, democrație. Acestea sunt ingredientele pentru securitate și prosperitate. 

PNL e singurul partid în măsură să învingă PSD și să nu permită ca binomul toxic PSD-AUR să pună mâna pe țară”, a declarat Nicolae Ciucă.

În cadrul întâlnirii, liderii locali au transmis mesaje în care au subliniat valorile și realizările administrației liberale în județul Arad.

Gheorghe Falcă: Eu nu vreau să trăiesc în țara condusă de Ciolacu, Tudose sau Stănescu. Nu vreau ca Simion să fie un om important

„Atunci când spuneți Nicolae Ciucă, spuneți un om creștin, harnic, loial statului român. Nicolae Ciucă, viitorul României. Prin votul dumneavoastră, Nicolae Ciucă președinte. 

Astăzi se împlinesc 37 de ani de la Mișcarea Muncitorilor de la Brașov. Au fost primii oameni care au avut curajul să iasă și să spună Jos comunismul!

Anul acesta împlinim 35 de ani de la Revoluție. Avem dreptul de a vota, de a ne alege viitorul. Avem dreptul să mergem lângă un om corect. Nicolae Ciucă, președinte!

Eu nu vreau să trăiesc în țara condusă de Ciolacu, Tudose sau Stănescu. Nu vreau să fie Simion un om important. Noi, cei născuți înainte de \”89, știm că de la ruși nu vin prosperitatea și libertatea”, a declarat Falcă.

Lucian Bode: Simion și Ciolacu tranzacționează voturile românilor ca să le fie lor bine

„Intrarea în turul 2 a lui Nicolae Ciucă va potența scorul PNL la parlamentare și ne va deschide calea spre o guvernare liberală până în 2028. 

Momentul 24 noiembrie e decisiv. Lupta se dă pentru viitorul democratic al României. Competitorii noștri fac jocuri împotriva românilor. Pentru ei scopul scuză mijloacele: sunt gata să dea foc la țară pentru a avea 4 ani de dominare totală asupra României. 

Calificarea în turul 2 a lui Nicolae Ciucă e garanția parcursului european al României. Dacă ne dorim un PNL puternic și pe viitor, calea e victoria în alegerile din acest an. 

Suntem singurul partid care ne-am construit programul electoral în jurul familiei. Programul prezidențial și cel de guvernare exprimă o viziune comună de dreapta. 

Soarta politică a lui Ciolacu e legată de cea a lui Simion – și invers. Fac înțelegeri ascunse, nedemocratice, prin care tranzacționează voturile românilor ca să le fie lor bine. 

PNL e singurul partid din România care poate realiza o integrare adevărată între tradiția națională și modernitatea europeană, occidentală. 

În 2020 am reparat tot ceea ce au stricat pesediștii înainte. 

AUR sunt doar niște gargaragii de profesie, care au în frunte un om de mingi, care s-a afirmat pe stadioane și în tribune”, a declarat Lucian Bode. 

Glad Varga, candidat la Senatul României: E datoria noastră, a PNL, să facem mai mult pentru familiile României

„E datoria noastră, a PNL, să facem mai mult pentru familiile României. Trebuie să construim o țară în care orice copil are acces la educație de calitate, la sănătate, la un viitor mai bun. Și eu provin dintr-o familie modestă și am fost ajutat. Le mulțumesc celor care m-au ajutat. 

Cu un ministru liberal al Educației, am început să dotăm grădinițe, licee, școli, universități. Am crescut alocațiile, oferim burse de merit, burse sociale. Am extins Programul Masă sănătoasă și am crescut salariile profesorilor. 

Haideți să facem România puternică. Haideți să ne ridicăm prin educație și să dăm aripi copiilor”, a declarat Glad Varga.

Răzvan Cadar, candidat PNL Arad la parlamentare: Un vot pentru PNL este un vot pentru Arad

„Aici, la Arad, avem un parteneriat de încredere cu cetățenii. Suntem un partid al proiectelor și investițiilor. Dar, înainte de toate, suntem un partid al oamenilor.  

Politica nu este un scop în sine, este un mijloc prin care construim un viitor mai bun. Credința, familia, libertatea sunt valorile fundamentale care ne arată calea. 

Când vorbim de oameni, vorbim de fonduri, investiții, proiecte, de infrastructură rutieră și medicală. Administrația luptă zi de zi pentru Arad. 

În 9 iunie am câștigat alegerile locale, am învins partidele populiste. Suntem acum în fața bătăliei celei mai importante. Dați-ne un guvern și un premier liberal. Un vot pentru PNL este un vot pentru Arad. 
Sunt convins că vom fi câștigători. Nicolae Ciucă, președintele României, PNL – victorie!”, a declarat Cada.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.