Botoșănean implicat într-un accident cu cinci victime, în județul Neamț

0
92

Cinci persoane printre care și doi minori au ajuns la spital după un accident rutier ce a avut loc în localitatea Tașca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, în urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 27 de ani, din Bicazu Ardelean, a condus o autoutilitară pe DN 12 C, din direcția Bicaz spre Lacul Roșu, iar în localitatea Tașca, nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător la efectuarea manevrei de depășire a unei alte autoutilitare.

În acel moment, un alt autoturism angajat în depășirea acestuia, condus de un bărbat de 38 de ani, din Botoșani, a încercat să evite coliziunea, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 38 de ani, a doi minori de 6, respectiv 8 ani și a două femei, de 35, respectiv 66 de ani, toți din Botoșani, pasageri în același autoturism, care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitateadeneamt.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.