Bani de la Guvern pentru elevii și studenții care fac voluntariat

0
75

Deși este o contradicție legislativă, pentru că voluntariatul înseamnă să faci ceva, dar fără să primești nimic, noile Legi ale Educației stipulează că elevii și studenții care se duc de bunăvoie la diverse acțiuni vor primi stimulente. 

 

Noțiunea de voluntariat pentru care “elevii pot primi stimulente financiare” apare atât în proiectul legii Învățământului Preuniversitar cât și în proiectul legii Învățământului Superior, ambele puse în dezbatere publică din data de 27 februarie pe site-ul ministerului Educației. Potrivit documentelor, “elevii pot participa la acțiuni de voluntariat, pentru care pot primi stimulente financiare, finanțate de la bugetul de stat”. Voluntariatul este reglementat deja în România printr-o lege în care se menționează explicit, că activitatea de voluntariat nu se plătește.

În proiectele legilor Educației, varianta pusă în dezbatere publică în 27 februarie, apare noțiunea de voluntariat pentru care elevii și studenții pot primi stimulente financiare. Condițiile vor fi stabilite prin ordin de ministru.

Din proiectul legii Învățământului Preuniversitar, se propune la Art. 102:

(7) Elevii pot participa la acțiuni de voluntariat, pentru care pot primi stimulente financiare, finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului educației și în conformitate cu prevederile Legii nr. 78 din 24 iunie 2014.

Sursa: Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar

Legea nr. 78 din 24 iunie 2014 reglementează activitatea de voluntariat din România, iar la art 3. lit a se precizează explicit că voluntariatul nu se plătește.

a) voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activități de interes public desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remunerație, individual sau în grup;

La litera d) se precizează din nou că voluntariatul nu este plătit: “contractul de voluntariat reprezintă convenția încheiată între un voluntar și organizația-gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului”;

Iar la articolul 4 din aceeași lege care este acum în vigoare, se menționează din nou că nu este remunerație pentru voluntariat, scrie edupedu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.