Anchetă de amploare la Ministerul Sănătății privind achiziția măștilor pentru persoanele defavorizate

0
82

Anchetă de amploare la Ministerul Sănătății pe achiziția măștilor. Surse au declarat pentru Realitatea Plus că după finalizarea anchetei rezultatele vor merge la DNA, iar cei care au greșit vor primi sancțiuni, relatează Realitatea PLUS.

La nivelul Ministerului Sănătății a fost demarată această anchetă internă privind modul în care s-a desfășurat achiziția de măști pentru persoanele defavorizate. Este vorba despre 103 milioane de măști de care ar fi trebuit să beneficieze aproximativ 2.000.300 de persoane defavorizate.

Contractul care s-a dovedit a fi în defavoarea statului român a fost încheiat de Departamentul Juridic, iar de livrarea măștilor și de necesarul de măști ar fi trebuit să se ocupe Departamentul de Asistență Medicală.

Rezultatele acestei anchete vor merge la DNA, iar dacă firma va fi găsită vinovată, va fi sancționată.

Firma care a livrat staului român aceste măști destinate persoanelor defavorizate a făcut livrarea în ultima zi a perioadei de grație, la finalul celor 15 zile, după ce ministerul a somat firma onoreze contractul. Atunci când au făcut anunțul, cei de la firma cu MS a colaborat, l-au acuzat pe Nelu Tătaru că încearcă să rezilieze acest contract pentru a-l atribui unei alte firme.

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.