Ajuns la urgențe din cauza unei explozii

0
49

Un bărbat din Botoșani a ajuns la Urgențe după ce i-a explodat bricheta în mână în timp ce încerca să-și aprindă o țigară. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, se afla în casă împreună cu mai mulţi prieteni, iar la un moment dat a încercat să îşi aprindă o ţigară. A luat o brichetă, însă în momentul în care a acţionat piatra acesteia, dispozitivul pur şi simplu i-a explodat în mână. Cu mâna sângerândă, bărbatul a primit primul ajutor de la prieteni, care au sunat ulerior la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care i-a acordat acestuia îngrijiri medicale. „Pacientul prezenta o fractură la nivelul policelui (degetul mare) şi mai multe plăgi şi contuzii la nivelul celorlalte degete. Era echilibrat şi în afara oricărui pericol, fiind transportat la Urgenţe pentru investigaţii mai amănunţite”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani. Medicii urmau să stabilească în cursul zilei e luni dacă tânărul va avea nevoie de o intervenţie ortopedică pentru corectarea fracturii sau doar de imobilizare a acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.