Adolescent reținut pentru violare de domiciliu, furt, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului

0
60

În această seară, polițiștii Biroului de Investigaţii criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 16 ani din municipiul Botoșani, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiuniunilor de violare de domiciliu, furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii au stabilit că persoana in cauza, împreună cu un alt tânăr de 16 ani, au pătruns fără drept în curtea unui bărbat de 64 de ani, de unde au sustras un autoturism.
Ulterior, cei doi, fără a poseda permis de conducere, au condus alternativ, vehiculul respectiv, până în municipiul Suceava după care au revenit în Botoșani, abandonând autoturismul pe strada unde locuiește persoana vătămată.
Fiind testat alcoolscopic, a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se continua cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, urmând a fi dispuse măsuri conform prevederilor codului de procedura penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.