Adevărata diferență dintre măslinele negre și cele verzi – Care sunt mai bune pentru sănătate

0
74

Măslinele negre sunt deopotrivă apreciate cu măslinele verzi însă cele negre pot reprezenta un adevărat pericol pentru sănătate. 

 

Consumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric. Aceasta e concluzia îngrijorătoare la care au ajuns câţiva experţi ai Asociației Pro Consumatori (APC).

Aceștia propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză. Tot ei spun că măslinele înnegrite artificial sunt foarte periculoase pentru stomac.

 

Conform cyd.ro, pentru a cunoaște măsline consumabile trebuie să ne uităm la dimensiuni. Datorită maturizării, acestea trebuie să aibă o dimensiune mică și o aromă puternică.

Măslinele pe care le cumpărăm sunt colorate! Cum le recunoşti pe cele naturale
Fie ele ambalate sau vrac, măslinele negre trebuie cumpărate cu mare atenţie, mai ales că multe dintre ele sunt colorate artificial cu soluţii pe bază de fier. În cazul celor verzi sau maro nu există acest risc.

 

„Măslinele negre, din păcate, sunt colorate artificial cu ajutorul a doi stabilizatori de culoare – gluconatul feros şi lactatul feros”, explică preşedintele Asociaţiei Pro Consumator, Costel Stanciu.

Nu e nimic ilegal în colorarea măslinelor cu aditivi feroşi. Atât timp cât nu sunt depăşite limitele admise. „Li se permite producătorilor să folosească cel mult 150 miligrame per kilogram fruct. Asta înseamnă că dintr-o sută de grame asimilăm 15 miligrame de fier, adică necesarul zilnic de fier”, susţine preşedintele Pro Consumatori.

Există nişte riscuri – să îmbolnăvim inima, să îmbolnăvim ficatul. „Cele care nu sunt tratate cu cei doi aditivi sunt zbârcite. Fiind culese la maturitate, fructele au acea formă deshidratată să-i spunem”, precizează Stanciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.