Consilierul municipal Eugen Ţurcanu a prezentat astăzi, în debutul şedinţei de Consiliu Municipal, mai multe probleme care vizează activitatea din primărie şi structurile subordonate. Acesta a reamintit că la şedinţa din luna august a făcut o interpelare referitoare la gropile care rămân după ce se intervine la reţeaua Nova Apaserv. „Am făcut o interpelare la Direcţia Edilitare, cu privire la spargerile prin oraş. Vă informez că de la data interpelării mele şi până în prezent, aceleaşi gropi făcute de Nova Apaserv au rămas necompactate şi nereparate. A mai trecut o lună, eu semnalez din nou, poate binevoiţi cei care se ocupă de la Direcţia Edilitare sub girul altui viceprimar de succes al municipiului Botoşani, eternul viceprimar, să repare aceste gropi. Dacă vreţi, dacă nu, lăsaţi-le aşa mai departe, până îşi rupe iar un picior vreun cetăţean”, a spus Eugen Ţurcanu.
Acesta a adus apoi în atenţie faptul că în urmă cu câteva luni a făcut o interpelare cu privire la avizele emise de primărie. „Să încercăm să dăm un aviz standard, un răspuns clar pentru cetăţeanul care trimite o solicitare de avizare. În comisia de sistematizare rutieră, unde acelaşi domn viceprimar vedetă taie şi spânzură, dumnealui votează într-un fel, ceilalţi votează într-un fel şi trimit răspunsul petiţionarilor, de nu înţeleg oamenii dacă le daţi aviz sau nu. E atât de greu să dăm un aviz unic? Aşa se întâmplă şi în alte compartimente şi direcţii”, a precizat consilieerul liberal.
În continuare, consilierul liberal a amintit că în urmă cu câteva luni a cerut să fie reparat iluminatul decorativ de pe Bulevardul Eminescu şi Pietonalul Unirii. Eugen Ţurcanu s-a declarat uimit de intenţia viceprimarului Cosmin Andrei de a iniţia un proiect de hotărâre vizând desfiinţarea jardinierelor şi fântânilor arteziene de pe pietonal. „Am citit şi m-am crucit că pur şi simplu vrea să radă toate jardinierele de beton de pe Pietonalul Unirii şi să distrugă toate fântânile. Este o vorbă la români, ţara arde şi baba se piaptănă. Dacă asta a ajuns preocuparea noastră, să radem nişte investiţii făcute cu fonduri europene, pe care de-abia le-am recepţionat…”, a afimat Eugen Ţurcanu. Acesta le-a recomandat celor din primărie să repare şi să întreţină ce a construit primarul Flutur în primele două mandate, inclusiv iluminatul ornamental.
Consilierul municipal Eugen Ţurcanu a prezentat astăzi, în debutul şedinţei de Consiliu Municipal, mai multe probleme care vizează activitatea din primărie şi structurile subordonate. Acesta a reamintit că la şedinţa din luna august a făcut o interpelare referitoare la gropile care rămân după ce se intervine la reţeaua Nova Apaserv. „Am făcut o interpelare la Direcţia Edilitare, cu privire la spargerile prin oraş. Vă informez că de la data de la data interpelării mele şi până în prezent, aceleaşi gropi făcute de Nova Apaserv au rămas necompactate şi nereparate. A mai trecut o lună, eu semnalez din nou, poate binevoiţi cei care se ocupă de la Direcţia Edilitare sub girul altui viceprimar de succes al municipiului Botoşani, eternul viceprimar, să repare aceste gropi. Dacă vreţi, dacă nu, lăsaţi-le aşa mai departe, până îşi rupe iar vreun picior vreun cetăţean, de care vă folosiţi când aveţi nevoie de ei. Şi plângeţi de grija lor”, a spus Eugen Ţurcanu.