A produs un accident într-o benzinărie și s-a ales cu dosar penal pentru patru infracțiuni

0
85

Personalul unei benzinării de pe strada Sucevei a sunat la Poliție sesizând că un conducător auto a acroşat suportul unor pompe de alimentare, în timp ce efectua manevra de mers înapoi.

Auunși la fața locului, poliţiştii au găsit un tânăr de 21 de ani din judeţul Olt, iar cu ocazia testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a prezentat organelor de poliţie un permis de conducere emis de autorităţile italiene, care nu prezenta însă toate elementele de autenticitate, iar cu ocazia verificărilor în baza de date a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în vehicul se afla şi proprietarul acestuia, un tânăr de 25 de ani din comuna Mihai Eminescu, în calitate de pasager, care îi încredinţase  bărbatului de 21 de ani autoturismul spre conducere, deşi cei doi consumaseră anterior băuturi alcoolice.

Tânărul de 21 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, falsificarea unui înscris oficial  şi folosirea unui înscris oficial în vederea producerii unei consecinţe juridice, iar pe numele celui de 25 de ani se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul unei persoane sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.