Deputatul Răzvan Rotaru a fost primul social democrat botoșănean care i-a cerut demisia Vioricăi Dăncilă. Între timp, parlamentarul botoșănean a lansat un atac și la adresa președintelui Organizației Municipale PSD Botoșani.
„Cer public demisia conducerii organizației municipale PSD Botoșani, pentru modul defectuos în care a gestionat aceste alegeri prezidențiale la nivelul municipiului Botoșani! Mihai Tincu, ca președinte al organizației municipale, nu a fost prezent în campania electorală nici măcar o zi!”, susține deputatul Rotaru.
În opinia acestuia, aroganța, persiflarea electoratului și a membrilor PSD trebuie taxată dur.
„Dl.Tincu confundă partidul cu societatea pe care o deține. Este grav că a facut din organizația municipală o anexă a fabricii d-lui. Este rusinos ce se întâmplă! Partidul înseamnă echipă. Membrii PSD au nevoie de un lider care să se zbată pentru ei, nu care să coordoneze activitatea organizației municipale din fotoliu, lângă șemineu. Gata!!! E timpul să promovăm și oamenii valoroși, nu doar pe cei obedienți. Este nevoie acută de reformare a partidului, pentru binele PSD. Pentru a salva ce se mai poate salva, până la alegerile locale”, a concluzionat deputatul PSD.