Partida dintre FC Botoșani și Chindia Târgoviște, din cadrul rundei cu numărul 12 a Ligii 1 s-a terminat la egalitate, 0-0, scrie DIGISPORT.
Gazdele au controlat meciul și au avut posesia superioară, însă într-un final s-a dovedit că fără succes. Prima repriză a adus două ocazii bune pentru Botoșani, în minutele 41 și 43, prin Silla, respectiv Ongenda, însă niciunul nu a fost suficient de inspirat să găsească poarta.
După ieșirea de la cabine, cei de la Chindia au încercat să devină mai periculoși pe contraatac, iar Neguț a fost aproape de un super-gol după o acțiune individuală excepțională.
Cu un sfert de oră înainte de final, Sergiu Suciu a văzut al doilea cartonaș galben și i-a lăsat pe oaspeți cu un om în minus.
Elevii lui Croitoru nu au reușit să fie inspirați la finalizare. Fie că vorbim de Țigănașu, care nu a putut marca din careu, fie că vorbim de Silla, care nu a reușit să fructifice nicio minge în careu.
Botoșani a fost nevoită să se recunoască incapabilă să spargă defensiva setată magistral de Emil Săndoi.
Rezumatul video al confruntării