Începe vaccinarea cu a TREIA DOZĂ! Vezi exact când și cine are prioritate

0
67

Astăzi, 22 septembrie a avut loc o ședință de lucru la care au participat reprezentanții comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătății (MS), Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

 

La întâlnire au luat parte și ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, secretarul de stat  în Ministerul Sănătății, dr. Vass Levente și președintele ANMDMR, Robert Ancuceanu.

Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării  protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au  hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei  de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult  de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN  mesager.

 

Doza 3 este ferm recomandată:

 – persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane  vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele  din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare; 

–  persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin  boală. 

Important!  

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel.

Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3)

Se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare. Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Reiterăm cetățenilor necesitatea și importanța vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes invidual și al sănătății publice, prin reducerea cazurilor severe și a deceselor.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.