Culisele Statului paralel. România, furată ca în codru. Cum s-a ajuns la dezastrul de la Termocentrala Mintia

0
77

Termocentrala Mintia, aflată în proprietatea statului a fost închisă, luni, după 52 de ani de funcționare. Mintia este parte a Complexului Energetic Hunedoara, singurul mare producător de energie electrică din zona de nord-vest a României. Peste 600 de salariați și-au primit înștiințările de concediere. Unul dintre aceștia s-a sinucis la aflarea veștii că va rămâne fără loc de muncă.

 

Complexul Energetic Hunedoara, din care face parte Mintia, adună datorii enorme de mai mulți ani, iar statul nu a reușit să găsească o formulă de redresare. Deciziile luate rând pe rând aici pot contura ipoteza că falimentarea a fost premeditată.

În octombrie 2011, Guvernul Boc decide înființarea Complexului Energetic Hunedoara. România dorea să aibă doi producători de energie independenți de fenomenele naturale, iar astfel s-au înființat combinatele de la Deva și din Târgu Jiu. Ion Ariton, ministru al Economiei în guvernarea Boc, a conceput un sistem de producție de energie printr-o alipire între CE Hunedoara și minele Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan.
Fusese creat astfel un circuit: cărbunele se transforma în căldură și ambele industrii supraviețuiau. În Valea Jiului exista suficientă huilă pentru alimentarea constantă, timp de 38 de ani, a celor două electrocentrale, Hunedoara și Oltenia.
Însă șefii puși peste acești mamuți industriali au preferat să cumpere cărbune din afara țării, la suprapreț.

„Probabil jocul comisioanelor își spune cuvântul”, a declarat Cristian Iștoc, lider de sindicat Mintia.

Exemplele care întăresc suspiciunea curg.

În noiembrie 2011, Complexul Energetic Hunedoara publică un simplu anunț pentru import de cărbune. O procedură care ocolește achiziția prin licitație. S-a negociat direct cu importatorul – societatea Vitol din Elveția.

Primul lot, de 63.000 de tone de cărbune, este cumpărat cu 99,2 euro/tonă. Apoi mai sunt încheiate cinci acte adiționale pentru încă 157.000 de tone de cărbune. La trei ani de la încheierea contractului, ANAF susține ca Electrocentrale Deva a plătit, pentru cărbunele importat, cu 20 de euro/tonă mai mult decât pentru cărbunele din Valea Jiului.

Pe o perioadă de doi ani, la Deva sunt importate 420.000 de tone de cărbune din Rusia, Ucraina și SUA, pentru care statul român plătește 40 de milioane de euro. Inspectorii fiscali au suspiciuni că unele dintre aceste transporturi au ajuns în țară… doar pe hârtie.

În 2011, Electrocentrale Deva a cumpărat zeci de mii de tone de cărbune de la compania Hardington LLC din Washington, o firmă cu un comportament fantomă.
La finalul anului 2012 apar alte patru societăți comerciale din Ungaria dornice să vândă huilă complexului energetic. Bat palma cu CEH pentru 6,7 milioane de euro, intermediarul afacerii fiind milionarul băimărean Victor Daniel Benga.

Una dintre cele patru firme din Ungaria friza ridicolul în asocierea sa cu CE Hunedoara, aceasta având obiect principal de activitate organizarea trainingurilor… pentru sexologi. Nicio autoritate română nu a sesizat acest aspect, deși firma a încasat 1,7 milioane de euro plus TVA.

Căpușarea a continuat. Mai multe nume sonore din lumea afacerilor cu statul apar în contractele încheiate cu complexul energetic. Toți au fost favorizați de directorii numiți politic.
Potrivit Registrului Comerțului din Ungaria, Train Hungary KFT – una dintre firmele care a livrat huilă la Deva, era deținută în calitate de acționar majoritar de compania românească Grampet, a omului de afaceri Gruia Stoica.

Stoica, celebru pentru crearea unui serviciu de căi ferate în paralel cu cel de stat, Grup Feroviar Român, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru că a dat trei milioane de euro șpagă, pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Astfel de tunuri s-au dat în rafală la Complexul Energetic Hunedoara, mai ales că, în colosul industrial, politicienii români au găsit electorat.

Foștii miniștri Varujan Vosganian, Adriean Videanu și Ion Ariton au aprobat contracte prin care Hidroelectrica cumpăra curent scump de la Mintia, iar apoi îl revindea băieților deștepți din energie, cu preț mult mai mic. Energia electrică era distribuită pe piața liberă cu un adaos comercial enorm. Hidroelectrica pierdea, românii plăteau mai mult, iar câștigurile mergeau la băieții deștepți din energie.

Patru ani a durat această practică până când Comisa Europeană a semnalat Guvernului că ce se întâmplă e ilegal.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că două companii mari din Coreea de Sud și Israel vor să investească în termocentrala Mintia. Și Turboenergy Power SRL din Chișinău și-a notificat interesul pentru Mintia – în ciuda faptului că rapoartele prezentate de oficiali susțin că termocentrala este imposibil de salvat.

Așadar, în guvernul lui Florin Cîțu, pentru CE Hunedoara și CE Oltenia nu se prevede nicio speranță, iar pe români îi așteaptă scumpiri uriașe ale energiei, din toamnă. Cel mai mare furnizor privat de pe piața românească va crește prețurile cu 21%. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.