Cristian Rizea: „Viorel Hrebenciuc este agent de influență rus. Maior mi-a spus să fiu atent la întâlnirile pe care le are Ponta”

0
80

Cristian Rizea lansează o ipoteză șoc în emisiunea Culisele Statului Paralel! Fostul deputat susține că Victor Hrebenciuc este agent de influență rus. Mai mult, Rizea a anunțat că a început demersurile legale de a renunța la cetățenia română.

Cristian Rizea: „E o informație pe care voiam să o dau în exclusivitate, în acea vizită mi s-a confirmat faptul… George Maior mă trimisese și mai aveam o întâlnire cu cineva de la Departamentul de Stat. (…) La două zile de la vizita de la Chișinău, a fost o vizită istorică. Venea vicepreședintele de la acea vreme, Joe Biden, care făcea o escală de la Moscova la Chișinău, la invitația lui Vlad Filat, premierul Moldovei. (…)

Pot să o spun cu subiect și predicat: Hrebenciuc este un agent de influență rus. (…) E vorba de întâlniri cu un fost general KGB, actualmente FSB, cu care eu am avut anumite întâlniri de când am venit la Chișinău. El m-a rugat să îi fac lobby pentru anumite investiții chiar la Vlad Plahotniuc. E vorba de anul 2018. (…) La mijloc era Viorel Hrebenciuc, mi-a spus-o. Este general în rezervă FSB. E vorba de Boris Golovin. M-am întâlnit cu el, vă dau și numărul lui de telefon dacă vreți.  (…)

Misiunea mea în acea delegație de la Chișinău din 2011 era una ciudată, din partea lui Maior, care mi-a spus să fiu atent și la întâlnirile pe care le are Victor Ponta. Inițial trebuia să meargă și Nicolae Bănicioiu. Pentru că se vor încerca diverse luări de contacte din zona rusă pentru Ponta. Maior avea semne de întrebare legate de Ponta, chiar dacă îi era naș. (…) Avea niște semne de întrebare legate de Victor Ponta. Mi-a spus să fiu foarte atent. Trebuia să vină și Bănicioiu, care are niște legături foarte strânse în Republica Moldova, din zona guvernamentală. (…) Ca și Titus Corlățean, care la fiecare alegeri este desemnat ca observator din partea României. (…) Este stilul acestui tandem care încă mai conduce Moldova cu mână forte (Dodon și Plahotniuc, n.r.) și patronează sistemul mafiot din justiție. Dodon este sluga obedientă a lui Plahotniuc, chiar dacă ei nu vor să recunoască asta. Ei mai cred în naivitatea moldovenilor. Acești doi infractori vor vedea pe 11 iulie rezultatele la vot. (…)

Te anunț în premieră, am înaintat, de două zile, o solicitare de renunțare la cetățenia română. Avocatul a pregătit dosarul și l-au înaintat pe cale juridică. (…) Renunț la cetățenia română. (…) Am o misiune în memoria străbunilor mei. (…) I-am promis bunicii pe patul de moarte că voi veni aici și că voi face asta. (…) Străbunica mea a fost deportată 15 ani de Stalin în Siberia, străbunicul meu a murit pe front, la Stalingrad. Familia a fost deportată fiecare într-o parte a Rusiei. E o promisiune pe care voiam să o onorez, pe care am făcut-o bunicii mele. Puteam să plec oriunde, (…) mi s-a oferit în Transnistria. Nu am vrut, pentru că am vrut să mă lupt cu oamenii care au patronat sistemul mafiot din Republica Moldova. E o luptă pe care vreau s-o duc până la final. E o luptă în memoria bunicilor mei. Vreau să rup aceasă legătură cu România ș cu practicile sistemului ocult. ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.