Botoșăneni înșelați de către doi valutiști din Neamț

0
103

Poliţiştii botoșăneni au fost sesizaţi de către o tânără de 21 ani, din localitatea Ştiubieni, că a fost victima unei înșelăciuni și că a fost prejudiciată cu suma de 1.300 de lei.

Tânăra era în incinta unei case de schimb valutar din municipiul Botoşani cu intenţia de a schimba în lei o sumă de bani din euro în lei. A fost abordată de un bărbat care i-a propus să îi schimbe el banii, la un curs mai avanjatoas. A fost de acord şi l-a însoţit pe bărbat într-un loc ferit, pentru a efectua tranzacţia, după care bărbatul a părăsit locul respectiv. Ulterior, tânăra a constatat faptul că din totalul sumei lipsesc 1.300 de lei. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti autorul faptei a fost identificat în persoana unui bărbat de 31 de ani, din judeţul Neamţ.

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au identificat un bărbat de 39 de ani din judeţul Neamţ, bănuit de comiterea unei alte infracţiuni de înşelăciune. În cursul zilei de luni, acesta a înșelat o persoană în vârstă de 66 de ani, din Curtești. A folosit aceeași metodă. A abordat un bărbat aflat la o casă de schimb valutar și i-a propus să îi preschimbe în euro o sumă de bani, la o rată de schimb mai avantajoasă. Motivând că nu deţine întreagă sumă necesară asupra sa, autorul i-a restituit bărbatului de 66 de ani banii respectivi, părăsind locul faptei sub pretextul că merge la domiciliu să aducă întreaga sumă în euro necesară. Ulterior, persoana vătămată a numărat din nou banii primiţi constatând că îi lipseşte suma de de 1.128 lei.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să efectectueze tranzacţii de schimb valutar doar în unităţile autorizate şi să nu se lase atraşi de anumite oferte aparent avantajoase ale unor persoane „binevoitoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.