Contre între liberali şi social democraţi în Consiliul Local

0
84

Aleşii locali municipali au uitat că au primit votul botoşănenilor pentru a rezolva problemele comunităţii. Practic, nu este şedinţă de Consiliu Municipal în care tabăra liberală şi cea social democrată să nu se certe. Contrele nu au lipsit nici în şedinţa de astăzi. Protagonişti au fost liberalul Eugen Ţurcanu şi social democratul Mihai Tincu. Viceprimarul Cosmin Andrei a reproşat Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, direcţie condusă de Eugen Ţurcanu, că nu a toaletat arborii în dreptul corpurilor de iluminat public, moment în care Eugen Ţurcanu a replicat că s-a făcut acest lucru. Mihai Tincu i-a recomandat să tacă. „Trebuie să intervii tu, ia şi dictează în continuare”, i-a spus Eugen Ţurcanu. Mihai Tincu i-a răspuns imediat, supărat de modul în care i s-a adresat liberalul. „Nu eşti… măi băieţele, stai în banca ta…”, a afirmat Mihai Tincu, după care i-a recomandat preşedintelui Maricel Maxim să conducă şedinţa, pentru că Eugen Ţurcanu „îi ia pe toţi aşa cu băi, suntem în Consiliul Local, nu?”. Eugen Ţurcanu a pus punct disputei afirmând „aşa am chef să vorbesc cu tine, nu meriţi altfel”.

La disputa celor doi consilieri locali au asistat ceilalţi aleşi locali, şefi din primărie, obişnuiţi deja cu contrele politice în deliberativul local, dar şi botoşănenii care au participat la şedinţă fiind interesaţi de unele proiecte de hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.