SORIN GRINDEANU: ÎN ROMÂNIA SUNT ÎN CONSTRUCŢIE APROAPE 800 DE KILOMETRI DE AUTOSTRADĂ ŞI DRUM EXPRES

0
36

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că în România, în prezent, sunt în construcţie 800 de kilometri de autostradă şi drum expres, atrăgând atenţia cu privire la necesitatea susţinerii de către Guvern a pieţei materialelor de construcţie, în contextul viitoarelor investiţii din infrastructură.

Ministrul Grindeanu a efectuat vineri o vizită de lucru, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, la obiectivul de investiţii rutiere Autostrada A7, Sectorul Buzău-Focşani, Tronsoanele 1 şi 2 (Buzău-Vadul Paşii şi Vadul Paşii-Râmnicu Sărat). Cu această ocazie, Sorin Grindeanu a făcut precizări referitoare la lucrările de infrastructură rutieră şi provocările cu care se confruntă constructorii.

„În momentul în care construieşti foarte mult – astăzi, când vorbim, în România sunt în construcţie aproape 800 de kilometri de autostradă şi drum expres -, în momentul în care ai atâţia kilometri în execuţie evident că ai nevoie de cantităţi mari de materiale, fie că vorbim de materiale de construcţii, tablier metalic. La aceste lucrări pe care le are Ministerul Transporturilor, fără a spune despre CFR, se adaugă şi lucrările autorităţilor locale, care la rândul lor au nevoie de foarte multe materiale de construcţii”, a declarat Grindeanu.

 

Drept urmare, ministrul Transporturilor a precizat că este nevoie de susţinere guvernamentală a pieţei materialelor de construcţii, în perspectiva viitoarelor lucrări de infrastructură.

„De aceea Guvernul a venit cu ajutor şi va veni şi în viitor cu ajutor pentru a susţine această piaţă a materialelor de construcţii. Este un lucru important pe care nu trebuie să îl neglijăm, anii viitori vor necesita un volum mare pentru materialele de construcţii şi trebuie să avem grijă…”, a precizat Sorin Grindeanu.

Până la finalul anului 2024, conducerea Ministerului Transporturilor a anunţat că se vor da în circulaţie aproximativ 130 de kilometri din Autostrada Moldovei.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.