SURSE: RUSIA INFLUENȚEAZĂ ALEGERILE DIN ROMÂNIA. SRI VERIFICĂ O SERIE DE INDICII LEGATE DE ACȚIUNI OSTILE, LA SESIZAREA PARLAMENTULUI

0
76

Rusia acționează pentru influențarea alegerilor din România, prin intermediul rețelelor de socializare, dar și al anumitor candidați, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS. În acest context extrem de tensionat, serviciile secrete ar fi intrat pe fir și fac verificări, la solicitarea Parlamentului. Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, și Elena Lasconi, șefa reziștilor, au cerut autorităților clarificări privind o eventuală influențare din partea unor entități a procesului democratic de vot atât la parlamentare, cât și la prezidențiale.

Rusia acționează pentru influențarea alegerilor din România și lucrează inclusiv prin rețele sociale și candidați, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS.

Luni sau marți, SRI ar urma să vină cu un raport privind eventuala existență pe teritoriul României a unor entități care pot și au intenția să influențeze alegerile din țara noastră.

Potrivit surselor Realitatea Plus, ar exista în momentul de față acțiuni ale Rusiei pe teritoriul României. Moscova ar lucra prin diverși actori, inclusiv prin anumiți candidați.

Președintele Comisiei de Control al activității SRI a afirmat că, dacă astfel de suspiciuni sunt confirmate de serviciile secrete și dacă vreunul dintre candidații la președinție ar putea să influențeze alegerile sau ar fi o influență negativă, atunci ar trebui anunțare și instituțiile abilitate.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a cerut lămuriri Serviciului Român de Informații 

Președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, Ioan Chirteș (PNL), a trimis Serviciului Român de Informații, la solicitarea lui Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, o adresă în care care i se cer serviciului secret informații despre existența sau nu a unor „entități statale sau non-statale” care se implică în alegerile parlamentare și prezidențiale.

„Este o procedură perfect legată, o procedură parlamentară prin care orice lider al unui grup parlamentar poate solicita prin intermediul Comisiei informări de la SRI cu privire la anumite aspecte, deci procedura este prevăzută de legislația în vigoare. 

În urma solicitării liderului grupului PNL, Daniel Fenechiu, noi ca și Comisie am solicitat SRI să ne transmită o informare în care să specifice dacă există entități statale sau non-statale care să influențeze procesul democratic atât în campania la prezidențiale, cât și în campania la parlamentare. 

Nu am solicitat SRI să se refere la persoane, ci dacă existe entități statale sau non-statale care să amenințe securitatea națională. Dl Fenechiu nu a cerut să ne referim la persoane, ci dacă procesul democratic e influențat”, a declarat liderul comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul activității SRI.

Elena Lasconi cere clarificări despre interdicţia lui George Simion în Moldova

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut și ea un apel public către Marcel Ciolacu şi instituţiile statului să clarifice urgent motivele interdicţiei impuse liderului AUR, George Simion, de către autorităţile din Republica Moldova.

Elena Lasconi a atras atenţia că au trecut 265 de zile de când premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a cerut informaţii în scris de la autorităţile din Republica Moldova, dar răspunsul încă întârzie.

„Sunt 265 de zile de când Marcel Ciolacu anunţa că a cerut în scris explicaţii despre interdicţia lui George Simion în Republica Moldova. Tot ce am primit până acum este o tăcere suspectă. În schimb, ştim deja de la premierul Moldovei că Simion face parte din efortul de destabilizare a ţării, aşa cum a declarat premierul proeuropean al Republicii Moldova”, a declarat Elena Lasconi.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.