ALERTĂ LA NIVEL EUROPEAN CU PRIVIRE LA PARFUMURI ȘI COSMETICE ORIGINALE TOXICE

0
21

„Substanţele respective ne intră în corp nu numai când mâncăm tot felul de produse cu diverşi aditivi, dar şi prin aceste produse cosmetice.”

A fost emisă o alertă la nivel european după ce o serie de parfumuri, dar şi alte produse cosmetice originale au fost identificate ca fiind periculoase pentru cumpărători, deoarece conțin substanţe chimice interzise. Președintele Organizaţiei pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons, Sorin Mierlea, a făcut mai multe clarificări miercuri, 16 octombrie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, și a explicat ce pot face consumatorii pentru a se proteja.

„În primul rând, ar trebui să înţelegem că un parfum sau un produs cosmetic ne atinge pielea, ne atinge pielea înseamnă că îl putem… Se poate transfera şi în interior, putem să avem tot felul de boli, tot felul de reacţii chimice.

Substanţele respective ne intră în corp nu numai când mâncăm tot felul de produse cu diverşi aditivi, dar şi prin aceste produse cosmetice. Şi ceea ce este, până la urmă, semnul de exclamare extrem de mare – faptul că branduri celebre, branduri destul de scumpe utilizează substanţe interzise pe teritoriul Uniunii Europene.

Iar, din această perspectivă, sistemul de alerte al Uniunii Europene, în care raportează exclusiv autorităţi care, prin analizele de laborator, ajung să constate că aceste produse sunt neconforme, adică periculoase pentru sănătatea noastră sau pentru integritatea corporală, într-un sistem extrem de mare.”, a explicat președintele InfoCons, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

Ce pot face consumatorii

Potrivit lui Sorin Mierlea, consumatorii care vor să afle dacă ceea ce au cumpărat este toxic sau nu pot folosi o aplicație gratuită lansată la nivel european, în 33 de limbi, doar scanând codul de bare al produselor.

„Dacă produsul este într-un sistem de alertă, (aplicația, n.r.) ne avertizează, ne explică de ce, avem inclusiv fotografia produsului pentru a putea identifica mai uşor dacă produsul respectiv sau produsele respective sunt într-un sistem de alertare.

Iar dacă sunt într-un sistem de alertare, chiar dacă le cumpărăm în vacanţă în Bulgaria sau în Grecia, suntem cumva în Dubai sau suntem în Franţa, suntem în Spania sau suntem în Belgia, avem această şansă de a identifica produsele înainte de a le cumpăra. Iar dacă, Doamne fereşte, le-am cumpărat deja, este extrem de important să nu le utilizăm, să mergem să ne solicităm înapoi dauna materială şi morală, fiindcă produsul respectiv era un produs care trebuia delistat de îndată din rafturi, de pe site-uri, de pe diferitele platforme care mai vând astfel de produse.

Şi trebuie să înţelegem un lucru: în multitudinea de produse care se regăsesc astăzi la vânzare este extrem de greu ca lângă fiecare produs, lângă fiecare lot de marfă, să identificăm, să spunem, o autoritate care poate să verifice produsele respective.

Este clar că sunt făcute pe baza sesizărilor şi reclamaţiilor aceste evaluări şi verificări, monitorizări din când în când. Iar ceea ce trebuie să înţelegem: că un produs tip parfum, creme sau alte produse, poate această neconformitate să fie doar pe un anumit lot, şi nu acel produs este întotdeauna, să spunem, supus acestei alertări. Dar semnul mare de întrebare este când un brand, găsim pentru un singur brand mai multe produse”, a mai spus președintele InfoCons.

El a subliniat că alerta a fost dată pentru produse originale, identificate pe anumite loturi cu probleme majore cu privire la ingredientele pe care le conțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.