PNL: AM DEPUS O PROPUNERE LEGISLATIVĂ PENTRU FACILITAREA ÎNTOARCERII ȘI REINTEGRĂRII CETĂȚENILOR ROMÂNI DIN DIASPORA. PROIECTUL, DEPUS LA SENAT

0
27

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, și prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, au anunțat joi depunerea la Senat a unei inițiative legislative pentru conectarea românilor din afara granițelor cu țara, prin facilități fiscale la reîntoarcerea în țară, dar și promovarea României în afara granițelor. 

”România se confruntă de mai multe decenii cu provocări majore legate de declinul demografic, migrația forței de muncă și pierderea capitalului uman, având un impact semnificativ asupra dezvoltării economice și sociale. Migrația românilor către statele vestice, în special după aderarea la Uniunea Europeană, a condus la o reducere semnificativă a populației active, lăsând goluri majore pe piața muncii. În același timp, diaspora românească a devenit una dintre cele mai mari comunități din afara granițelor unei țări europene, contribuind atât la economiile statelor gazdă, cât și la dezvoltarea României prin remitențe și inițiative antreprenoriale”, afirmă inițiatorii proiectului legislativ în expunerea de motive. 

”Există două linii are proiectului, o linie care se referă la facilități pentru românii care doresc să se întoarcă în țară, facilități investiționale, fiscale. A doua linie este cea în care statul român investește în Diaspora pentru promovarea României, o mai bună relaționare cu românii din Diaspora. Proiectul este urmare a activităților și ideilor organizației Diaspora, sub coordonarea lui Rareș Bogdan. Impactul bugetar este de circa 2 miliarde de euro. Ne dorim ca legea să intre în vigoare cât mai repede”, a precizat senatorul Daniel Fenechiu.

 
 

Propunerea legislativă are ca obiectiv principal ca românii să se întoarcă și să se reintegreze în România. Legea creează un cadru care să permită României să valorifice capitalul uman acumulat de cetățenii săi în străinătate. Inițiativa propune soluții multiple pentru reintegrarea economică și socială a celor care doresc să se întoarcă, contribuind astfel la revitalizarea economiei naționale, reducerea decalajelor regionale și îmbunătățirea echilibrului demografic, transmite PNL.

”România va traversa și următoarea criză, criza forței de muncă, avem o problemă extrem de serioasă, în multe domenii au început să vină oameni din Nepal, Filipine, Pakistan, etc. Din păcate, peste 6 milioane de români se află în Diaspora. O parte dintre românii plecați își doresc să se întoarcă acasă, ei nu au plecat deloc de bine din România. Au fost alungați de statul român. O bună parte dintre ei, și din motive economice, au scăzut veniturile, alții de dor de casă, doresc să se întoarcă acasă și doresc să fie sprijiniți. Să reușim să aducem un plus pentru România. Pentru ceea ce este România astăzi. Avem în acest proiect: Prima Investiție, cetățenii români care se întorc în țara beneficiază de acces prioritar în raport cu alte categorii, la programele guvernamentale. Pentru proiectele cu valoare între 50-70.000 de euro contribuția o să fie de 20%. Cele în 10.000 și 50.000 contribuția o să fie de 15%. Societățile nou înființate de români repatriați beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit până la pragul de 500.000 de euro, după acest prag se aplică un plafon redus”, a explicat Rareș Bogdan. 

 
 

Proiectul PNL pentru românii din diaspora a fost depus la Senat, prima Cameră sesizată: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b502&an_cls=2024

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.