PREGĂTIRI PENTRU VIITURA PE DUNĂRE. ANM AVERTIZEAZĂ DSU DESPRE PERICOLUL IMINENT

0
24

Autoritățile sunt în alertă după ce viitura care a făcut prăpăd în Ungaria va ajunge si în România, la sfârșitul săptămânii. Șefa ANM, Elena Mateescu l-a informat pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgentă, Raed Arafat, că in paralel cu alerta de pe Dunăre va fi emis și un cod portocaliu pentru jumătatea de vest a țării. 

Potrivit atenționarii meteo, se vor acumula până la 100 de litri de apă pe metru pătrat, în 48 de ore. Între timp, debitul apei va crește din ce în ce mai mult.

La intrarea în țară, prin secțiunea Baziaș, debitul Dunării a depășit 6.000 de metri cubi pe secundă, dublu față de cât era estimat inițial.

Apele Române încearcă să liniștească spiritele: „Viitura de pe Dunăre, mai mică decât se estima iniţial”

 
 

Șeful DSU a avut o videoconferință cu prefecții și Comitetele Județene pentru Situații de Urgență pentru a se asigura că autoritătile vor lua măsurile necesare.

Budapesta sub ape: Inundații devastatoare afectează capitala. Cea mai grea zi din istoria recentă a Ungariei

Raed Arafat le-a cerut edililor să pregătească populația în caz că va fi nevoie de evacuare, pentru ca oamenii să își ia actele, banii, medicamente și alte lucruri de strictă necesitate. Totodată, ministrul Mediului a verificat din elicopter zonele vulnerabile. 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.