CHARALAMBOUS (FCSB), DUPĂ ELIMINAREA DIN LIGA CAMPIONILOR – TREBUIE SĂ RIDICĂM CAPUL, NU NE PUTEM OPRI AICI

0
45

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, marţi seara, în conferinţa de presă susţinută la finalul meciului pierdut cu Sparta Praga, că jucătorii săi trebuie să ridice capul sus după eliminarea din Liga Campionilor şi să continue în Europa League.

„Din păcate pentru noi nu am reuşit să trecem în turul următor pentru a ne lupta pentru Champions League. A fost greu astăzi. Mai ales că am fost conduşi cu 3-0 la pauză şi ştiam că va fi cu atât mai dificil. Dar în repriza a doua am făcut totul perfect şi am reuşit să marcăm două goluri şi chiar îl puteam înscrie şi pe cel de-al treilea. Puteam duce meciul în prelungiri însă nu am reuşit. S-a terminat, dar aceasta este viaţa în fotbal. Acum trebuie să ridicăm capul sus. Nu ne putem opri aici, mergem mai departe să încercăm să ducem echipa în Europa League”, a afirmat el.

„În fotbal micile detalii, mai ales la acest nivel, fac diferenţa. Pentru că repriza a doua a fost poate cea mai bună repriză a echipei de când am venit eu aici. Îmi pare rău pentru suporteri că nu am câştigat, pentru că ne-au ajutat foarte mult astăzi. Am fost aproape, pentru că am presat adversarul în repriza secundă. Am dat totul pe teren, însă acesta este fotbalul, o singură echipă câştigă, iar azi nu am fost noi”, a adăugat tehnicianul.

Charalambous s-a arătat nemulţumit de arbitraj, spunând că centralul danez Morten Krogh putea judeca diferit anumite faze.

„Nu ştiu dacă a fost aşa pentru că antrenorul Spartei este danez, însă cred că arbitrul putea judeca diferit anumite faze ale jocului. La faultul asupra lui Olaru trebuia dictat lovitură liberă sau penalty, pentru că nu ştiu dacă a fost în careu sau în afară. În schimb, am primit cartonaş galben. Nu ştiu de ce a decis aşa şi nu ştiu de ce arbitrajul video nu l-a ajutat. Şi au mai fost situaţii… iar la final prelungirile au fost doar 5 minute, deşi consider că trebuiau acordate minimum 8-9 minute. Nu îmi place să caut scuze şi să spun că am pierdut din cauza arbitrului, dar cred că el putea avea o evoluţie mai bună azi. Pentru că asemenea meciuri sunt decise de detalii”, a explicat antrenorul.

FCSB a fost eliminată din Liga Campionilor la fotbal de echipa cehă Sparta Praga, care s-a impus cu scorul de 3-2 (3-0), marţi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în manşa secundă din turul al treilea preliminar.

Campioana României va continua în play-off-ul Europa League, în care va înfrunta formaţia austriacă LASK Linz. FCSB va juca primul meci în deplasare, pe 22 august, iar manşa secundă la Bucureşti, pe 29 august.

FCSB are prezenţa asigurată în grupele Conference League dacă va fi eliminată de LASK.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.