Protestul organizat de apropiații Dianei Șoșoacă, în fața Parlamentului, fără succes: Un singur camion este prezent

0
122

Eșec total la protestul din Dianei Șoșoacă! Peste 5.000 de persoane ar fi trebuit să soseasca în fața Parlamentului ca să-și strige nemulțumirile, potrivit autorizației emise de Primăria Capitalei, insa abia daca sunt cativa oameni. De asemnea, la miting ar trebui să ajunga si 200 de utilaje, dar e un tractor în aceste momente în Piața Constituției din București. 

UPDATE ORA 10 – Un singur tractor prezent la protestul organizat de apropiații Dianei Șoșoacă

Un singur tractor este prezent la protestul organizat de apropiații Dianei Șoșoacă în Piața Constituției. Șoferul camionului nu a vrut să dea declarații pentru reporterul Realitatea PLUS aflat la locul presupusului protest.

UPDATE ORA 9:00 – La protestul organizat în Piața Constituției, în fața Casei Poporului, nu este prezent decât un singur utilaj.

„Un singur camion cu remorcă a fost anunțat că va participa, mâine, la protestul din Piața Constituției”. Este anunțul prefectului Capitalei, Rareș Hopincă, în exclusivitate la Realitatea PLUS. 

„A fost un protest asumat, inclusiv de doamna senator Diana Șoșoacă pe canalele ei de social media, inclusiv de acel avocat care este membru în partidul doamnei senator, deci nu mai este niciun secret. Este un protest eminamente politic, care nu trebuie în niciun fel confundat cu protestele de la Afumați și din restul țării, unde agricultori și transportatori care lucrează cu adevărat în aceste ramuri ale economiei își exprimă nemulțumirile în legătură cu anumite chestiuni concrete, în parte deja soluționate de Guvern, pentru altele încă sunt analize pentru a fi rezolvate. 

În ceea ce privește protestul din București, organizatorul trebuia să comunice lista celor 100 de tractoare, împreună cu numele șoferilor, dar până la ora 16:00 a fost confirmat un singur cap tractor cu remorcă”, a spus prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, într-o intervenție la Realitatea PLUS.

Protestul începe la ora 9:30

Avem dovadă clară că Diana Șoșoacă se află în spatele protestului din piața Constituției. Senatoarea strigă adunarea pe Facebook. Ea a postat un mesaj prin care le cere OAMENILOR care ar urma să participe la miting să-i trimită atât numele, cât și numerele de înmatriculare ale camioanelor. Senatoarea le-a mai cerut numerele de telefon, dar și zilele în care ar urma să vină la protest. 

Protestul organizat de apropiații Dianei Șoșoacă are loc, duminică, între orele 9.30 şi 22.00. Primăria Capitalei a făcut publice traseele pe care se vor deplasa vehiculele până în Piaţa Constituţiei. Jandarmeria Bucureşti face apel la participanţi şi la ceilalţi cetăţeni să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate.

Potrivit detaliilor oferite de Primăria Capitalei, care a aprobat protestul de duminică, între orele 6:00-6:30, va avea loc adunarea a maxim 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de TIR pe Şoseaua Alexandriei, banda 1 de circulaţie, segmentul cuprins între Şoseaua de Centură şi Şoseaua Bucureşti Măgurele.

Între orele 6:30-7:00, este programată deplasarea până în Piaţa Constituţiei, pe traseul: Şoseaua Alexandriei – Calea Rahovei – stânga Bulevardul Tudor Vladimirescu – dreapta Calea 13 Septembrie – stânga Bdul. Libertăţii – Piaţa Constituţiei.

Deplasarea se face cu respectarea regulilor de circulaţie, fără restricţii de trafic. Mijloacele de transport folosite vor fi îndrumate şi parcate sub supravegherea forţelor de ordine gradual, până la ocuparea spaţiului destinat protestului .

Între 8:30-9:30, are loc afluirea pietonală a participanţilor la protest în Piaţa Constituţiei.

Între orele 9:30-22:00 va avea loc mitingul de protest din Piaţa Constituţiei, iar apoi, până la ora 23.00, este programată defluirea participanţilor.

La rândul său, Jandarmeria Capitalei a anunţat că, de duminică până marţi, în intervalul orar 6:00-23:00, va lua măsuri, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru asigurarea ordinii publice şi protecţiei participanţilor la adunarea publică din
Piaţa Constituţiei.
 
”Reamintim faptul că, în perioada 21-23.01.2024, autorităţile, împreună cu organizatorul adunării publice, vor permite accesul în municipiul Bucureşti, respectiv în Piaţa Constituţiei, exclusiv autovehiculelor transmise de organizator până la data de 20.01.2024, ora 16:00. De asemenea, menţionăm că organizatorul, împreună cu forţele de ordine, va delimita parcarea din Piaţa Constituţiei în două zone, respectiv zona parcării mijloacelor auto şi zona participanţilor la adunarea publică”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei.
 
Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestaţie, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.
 
De asemenea, din raţiuni de siguranţă publică, se recomandă participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase.
 
Potrivit sursei citate, organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei.
 
În situaţia apariţiei unor persoane sau grupuri de persoane cu comportament agresiv, organizatorii şi ceilalţi participanţi de bunăcredinţă sunt sfătuiţi să se delimiteze de acţiunile acestora şi să indice de îndată zona lor de manifestare forţelor de ordine prezente la faţa locului, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
 
Jandarmii amintesc că este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.
 
Ca măsură preventivă, pentru descurajarea şi probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul paşnic al adunărilor publice, jandarmii vor face fotografii şi filmări operative pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor.
Primăria Capitalei a aprobat, în această săptămână, derularea unui miting de protest cu 200 de vehicule şi maxim 5.000 de participanţi.

 
 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.