Alexandra Păcuraru: „Cu bombe, cu rachete, cu mitraliere și pistoale nu poți construi. Dar cu argumente, da”

0
148

Bună să ne fie inima și gândurile să ne fie bune și credința tare că vom reuși să ne plătim toate datoriile și vom fi suverani în țara noastră, că noi ne vom exploata resursele în interesul nostru, al românilor, și nu în interesul străinilor. 

Străini care nu doar că ne exploatează resursele, dar scot totul de la noi din țară, lăsând aici doar pământul pârjolit, sărăcie și dezastru. Este un apetit al urii în societatea noastră și în lume. Războiul din Ucraina ne-a agitat pe toți, acum războiul din Israel ne agită și mai tare și sunt din ce în ce mai multe zone de pe glob care stau să explodeze, căci au acumulat răutate, nedreptate, au acumulat frustrări au fost și îndoctrinați mulți dintre ei să crească cu ură față de evrei. Astăzi, războaiele trebuie să se poarte la masa negocierilor, prin dialog, chiar dacă este greu de acceptat, de ascultat argumentele celuilalt. De fapt, asta înseamnă să îți dorești un viitor stabil. Cu bombe, cu rachete, cu mitraliere și pistoale nu poți construi. Dar cu argumente, da.

Astăzi intră în vigoare pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul și-a asumat răspunderea. Mai multe taxe vor crește, altele noi vor fi introduse, iar anumite facilități fiscale vor fi eliminate. Limitarea plăților cash de către Guvern întinde nervii la maximum. Sunt nemulțumiri din toate părțile, mai puțin din tabăra guvernanților. Ca să înțelegem, din 11 noiembrie, se vor putea face încasări și plăți cash între o persoană juridică și o persoana fizică în plafonul zilnic de 5.000 lei. Adică, dacă eu îl chem pe Vasile, singurul din comunitatea mea care se pricepe să facă sobe, trebuie să-l plătesc cu cardul. Numai că acest Vasile nu are card, e un om simplu care își câștigă existența din meșteșug. Cred că favorizăm, astfel, și mai mult ca aceste meserii, precum sobarul, să dispară. Amendă este de 25% din suma încasată sau plătită care depășește plafonul permis. E o nebunie. Vor ei, așa cum zic, să reducă evaziunea. Dar românii se descurcă, că țara asta în care trăim ne-a învățat „să ne descurcăm”, prin soluții „inovative”, pentru a limita obligația lor de a folosi cardul. Iar potrivit experților, evaziunea fiscală va crește. Va fi haos în economie. Prevăd un 2024 greu. Banii care trec prin bancă înseamnă și comisioane. În ziua de azi și în condițiile traiului de azi, și 5 lei, și 10 lei contează. Pentru că banii ăștia rămân la bănci, adică la străini. O mare problemă pe care nu o înțelege actualul Guvern e că oamenii care folosesc bani cash fac acest lucru și pentru a nu plăti comisioane peste comisioane la bănci sau instituții financiare. De ce sa fim obligați sa dăm bancherilor bogați banii munciți de noi, bani economisiți cu greu? De ce trebuie sa plătim biruri pentru munca noastră? Luați decizia, atunci, domnilor politicieni, să fie scoase comisioanele pentru tranzacții și ne supunem deciziei voastre. Practic, dacă la iarnă nu o să tremurăm de frig, o să tremurăm de frica facturilor, a prețurilor și a măsurilor fiscale care ne sperie, cred analiștii. Cei care vor avea de plătit pentru toate acestea sunt oamenii, românii. Noua lege a fiscalității aduce modificări care lovesc chiar și în sănătatea noastră. Ministerul Economiei ne recomandă să facem sport în parc, dacă nu ne mai permitem să plătim abonament la sală. Da, în secolul 21, anul 2023. Adică în parcurile țării cu bănci deteriorate, cu gropi pe alei, cu coșuri de gunoi lipsă și mizerie peste tot. Să nu mai vorbim de locurile de joacă care au devenit bombe cu ceas. Și uite așa, dacă oamenii ar alege să facă sport în parcuri, sălile de fitness, mai ales cele mici, ar risca să se închidă, spun managerii. Așa cum probabil se va întâmpla cu multe firme mici. Iar angajații vor rămâne fără serviciu. Oamenii și așa împovărați de scumpiri nu-și vor mai permite multe alte lucruri. Lucruri care până la urmă le fac și pentru ei, dar și pentru economia țării. Mi-a scris un telespectator că firma pe care o conduce are încasări de peste 250 de mii de lei. Și că, în curând, va putea ține în casă, în siguranță, doar 5.000 de lei. Restul va trebui să îi depună într-un cont la bancă, adică la străini. Că noi nu mai avem bănci! Astăzi m-a contactat o tânăra dintr-un centru de plasament din Botoșani. Am vorbit cu ea și m-a încărcat cu durerea și suferința ei, dar și cu nedreptatea pe care o trăiește. Și nu doar ea, ci și ceilalți beneficiari legați, slăbiți, certați. Am văzut și cum le este furată mâncarea. Oribil! Parcă m-am întors în timp exact în episoadele acelea de groaza cu azilele morții! Ce s-a întâmplat de atunci bun? Au fost făcute controale naționale? Observ cu amărăciune că totul a fost o manipulare pe suferința oamenilor, să creeze o mișcare, o excludere, punând vina pe cei ce, de fapt, nu au vină. Iar cei care sunt vinovați – ce să vezi – rămân în anonimat pentru că fac în continuare mulți bani din tortură. Dacă toți acești beneficiari ar vorbi, oare ce povesti am auzi? Îmi vin în minte acum numele celor acuzați din acea perioadă, nume ce nici astăzi nu sunt în dosare, pentru ca nu au existat vreodată dovezi că știau sau au fost complici la astfel de abuzuri. Gabriela Firea este și ea pe buzele multor bucureșteni care spun că i s-a făcut o mare nedreptate și o vor la primărie înapoi. Mai multe doamne vocale m-au întrebat de ce nu avem un prim-ministru femeie precum Gabriela Firea? Cu un Executiv format din femei capabile sa înflorească România! În plus, pe vremea când conducea Ministerul Familiei, Gabriela Firea a lansat două programe pentru susținerea cuplurilor care au probleme cu infertilitate. Proiectul a început în decembrie 2022. Iată că acum s-a născut primul copil, prin Programul Național FIV. Iată dovada că un proiect de suflet aduce roade pentru suflet. Este o rază de speranță pentru toate cuplurile din România care nu pot deveni părinți din motive medicale. Un om care ține cu familia, ține și cu țara. Un om care reușește la el acasă, reușește și la locul de munca. Un om gospodar se vede, un om care se îngrijește de cei vulnerabili prin acte de caritate se va îngriji și de cetățenii pe care îi reprezintă! Un om care plătește din surse proprii curse nenumărate la Sfintele Moaște de Sfintele sărbători pentru pelerinii doritori, este un om ce investește în credință și aproprie omul de credința.

Într-o lume în care fuga de responsabilitate este haina cea mai dorită, mai sunt oameni cu suflet mare care botează copii în sfânta credință ortodoxa cum a făcut Florentin Pandele cu soția lui Gabriela Firea. Gabriela Firea și Florentin Pandele au peste 200 de copii botezați în biserica noastră și nu doar că i-a botezat pe cei abandonați, s-au și îngrijit de ei cum au putut mai bine! Știu și că în ziua de astăzi poți face atât de ușor rău și atât de greu e să dovedești că nu este nimic adevărat din acuzele aruncate gratuit. Dar dreptatea mereu stă în picioare, binele luminează întunericul și toate atacurile comandate și bine organizate pot creste o persoană mai mult decât să o îngroape politic sau social. Vasile Bănescu, ca Purtător de cuvânt al BOR, nu avea voie sa vorbească urat tocmai de cei ce donează bisericii și sprijină biserica necondiționat și apropie oamenii de biserică, aducându-i în casa Domnului. Ca un exemplu de smerenie și bun creștin poate cere iertare public sau măcar în privat familiei Pandele. Cum ar arată România dacă toți copiii și toți oamenii vulnerabili ar fi îngrijiți de biserică? Și nu în centre private cu acționari determinați sa facă totul pentru bani, călcând la propriu pe cadavre. Astăzi nu exista un parteneriat public-privat care să ajute, sa centralizeze toate aceste persoane aflate în nevoie. Ca să știm cum putem ajuta fiecare. Eu personal mereu donez bisericii. Am garanția că banii și bunurile ajung la beneficiari și nu sunt furați. În țară avem preoți extraordinari cu har și determinarea de a se îngriji de un număr cat mai mare de suflete abandonate și greu încercate. Și în afara țării, preoții noștri fac lucruri extraordinare. Ne unesc în bine și scot ce e mai bun din fiecare, ca românul să aibă o reputație dreaptă! Românul este un bun creștin, muncitor, săritor, prietenos, sincer și omenos. Nu excepțiile rușinoase ne caracterizează. Ci acești romani care muncesc, reușesc, fac performante, au empatie și aduc bucurie și celorlalți. Cred ca v-am mai spus în editorialele mele de început că bucuria încetinește procesul de îmbătrânire. Timpul nu are răbdare cu noi, să trecem prin viața frumos. Cu demnitate. Semințele ce le semănam de-a lungul drumului să înflorească în urma noastră, dându-le celor ce ne calcă pe urme o vegetație luxuriantă de fapte și lucruri bune. Vorbim de câteva zile de sondaje. Sunt testate mai multe nume sonore, personalități. Și recunosc ca am început și eu, în privat, să fac astfel de testări. Îi întreb pe cei cu care socializez pe cine ar vota, cine i-ar reprezenta, ca să înțeleg direcția în care merge țara asta. Simt că e nevoie de fețe noi, de echipe formate din politicieni noi. Maturitatea celor care vor ieși la vot își va spune cuvântul. Nu cred că românii se vor mai lasă păcăliți de poze, ci vor dori să vadă în spatele afișelor, sa vadă ce face fiecare și în viața de zi cu zi. Dacă e familist și ține cu tradiția sau e aventurier și tine cu moda: să trăim în grupuri și nu în cupluri, sa stam în chirii, nu în proprietăți. Sunt sătulă de patriotismul vostru de fațadă, stimați aleși, și de discursurile voastre mizere și mincinoase! Patriotismul de fațadă e cel mai vizibil, dar și cel mai dăunător. Patriotismul nu este un mit, ci ceea ce ne imaginăm cu toții că am vrea să fie țara. Cine suntem, de unde venim și unde vrem să ajungem, la ce aspirăm în fiecare moment ca nație, sensul identității noastre colective, care ne face oameni și cetățeni. Trăim într-o lume în care naționalismul este deghizat în patriotism. Vrem oameni competenți, demni și responsabili! Așa cum voi ați dovedit că nu prea sunteți! E jenant și ne plasați la capătul lumii, d-aia ne arată străinii cu degetul și vin să pună mâna pe bucata noastră de pământ. Vă credeți mai presus de lege! Dar nu sunteți mai presus de legea lui Dumnezeu! Românii sunt săraci fiindcă așa-s conduși. Am văzut povești dramatice aici la Realitatea PLUS. Sărăcie în toată puterea cuvântului. Adică nu lipsă temporară de bani sau frustrări de tipul „nu-mi permit să merg anul ăsta la mare”. Ci acea sărăcie disperată, când oamenii se scotocesc în hainele și poșetele din iarna trecută, în speranța că găsesc vreo bancnotă mototolită, câteva monede, orice care să poată ajuta. Însă sărăcia nu se reduce numai la bani, e și o stare de spirit. Nu mai ai atitudine, nu mai ai aplomb. La un moment dat nu-ți mai pasă. Sărăcie e și atunci când ți-e foame, ți-e sete și ți-e rușine, în același timp. De aceea vă îndemn, dragii mei, să vă rugați neîncetat și să ieșiți la vot. Începeți de pe acum să vă faceți o idee despre cei care merită și cei care nu. Eu sunt aici cu voi și vă îndemn să facem România suverană. 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.