Un jurnalist suedez care a prezis corect laureații Nobel pentru literatură în ultimii doi ani crede ca anul acesta cele mai mari șanse le are Mircea Cărtărescu

0
92

În fiecare an, jurnalistul suedez Carsten Palmer Schale prezice cine va câștiga premiul Nobel pentru literatură. În urmă cu doi ani, Carsten a fost primul suedez care a prezis corect că laureatul Nobel pentru literatură va fi scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah. Anul trecut, câștigătorul a fost unul dintre cei trei scriitori aflați pe lista scurtă a lui Carsten, Annie Ernaux, scrie publicația suedeză Opulens. Anul acesta, pe lista scurtă a suedezului este și scriitorul român Mircea Cărtărescu, despre care Carsten crede că are cele mai mari șanse să câștige.

 

Instinctul îmi spune că anul acesta câștigătorul va fi tot un european, dar există, desigur, mulți alții din alte părți ale lumii care pot fi luați în considerare, scrie Carsten Palmer Schale pentru opulens.se, împărțind nominalizările în cinci liste: (1) Cei zece despre care  crede că ar putea fi luați în considerare pentru Nobel (2) Cei cinci despre care crede că sunt cel mai bine plasați (3) Cel despre care crede că va obține premiul (4) Cei trei pe care personal îi prețuiește  cel mai mult și (5) Cel care speră că va obține premiul.

Suedezul crede că Mircea Cărtărescu are cele mai mari șanse să obțină premiul în acest an premiul. De altfel, scriitorul român se află pe patru dintre cele 5 liste de nominalizări întocmite de Carsten.

1. Lista cu 10 nominalizări: (în ordine aleatorie)

Joyce Carol Oates din SUA

Jon Fosse din Norvegia

Colm Tóibín din Irlanda

Mircea Cărtărescu din România

Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya

Peter Nádas din Ungaria

Nuruddin Farah din Somalia

Marilynne Summers Robinson din Statele Unite ale Americii

César Aira din Argentina

Bei Dao (chinez în exil)

2. Lista cu primii cinci plasați (în ordine aleatorie):

Jon Fosse din Norvegia

Colm Tóibín din Irlanda

Mircea Cărtărescu din România

Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya

Peter Nádas din Ungaria

3. Cine crede Carsten Palmer Schale că va primi Nobelul anul acesta:

Mircea Cărtărescu din România

4. Cei trei scriitori pe care Carsten Palmer Schale îi apreciază cel mai mult:

Mircea Cărtărescu din România

Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya

Peter Nádas din Ungaria

5. Scriitorul despre care speră să obțină Nobelul:

Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya

Ce spun casele de pariuri

Potrivit caselor de pariuri, scriitoarea chineză de avangardă Can Xue, în vârstă de 70 de ani, conduce detașat, având o cotă de 8/1 pentru a câștiga prestigiosul premiu literar, conform The Guardian.

Mircea Cărtărescu are o cotă de 16/1, alături de alți șase scriitori:  Lyudmila Ulitskaya, Margaret Atwood, Pierre Michon, Salman Rushdie și Thomas Pynchon,

Câștigătorul urmează să fie anunțat joi, 5 octombrie.

Premiul de anul trecut a fost acordat scriitoarei franceze Annie Ernaux, a cărei operă este în mare parte autobiografică. Ernaux a fost favorită la casele de pariuri pentru a câștiga în 2021.

Premiul Nobel pentru Literatură răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.

Încă de la primul premiu, decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

Dintre cei 118 laureaţi ai acestui premiu, 17 sunt femei. Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi – în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson).

Dacă Xue va câștiga, ea va fi a 18-a femeie care obține Nobelul pentru Literatură și a doua rezidentă chineză, după ce Mo Yan a câștigat  în 2012. Gao Xingjian, născut în China, a câștigat premiul în 2000, dar este cetățean francez, notează The Guardian.

Premiile Nobel 2023

Sezonul premiilor Nobel din acest an a debutat luni, odată cu atribuirea premiului pentru medicină, care a revenit cercetătorilor Katalin Kariko şi Drew Weissman, premiaţi pentru descoperiri ce au permis dezvoltarea vaccinurilor cu ARN mesager.

Marţi, premiul Nobel pentru fizică a fost decernat cercetătorilor Pierre Agostini, Ferenc Krausz şi Anne L’Huillier, recompensaţi pentru experimente ce au vizat utilizarea unor impulsuri luminoase cu durate de câteva attosecunde pentru a studia dinamica electronilor în interiorul materiei.

Miercuri a fost atribuit premiul Nobel pentru chimie, cercetătorilor Moungi G. Bawendi, Louis E. Brus şi Alexei I. Ekimov pentru descoperirea şi sinteza punctelor cuantice.

Sezonul premiilor Nobel continuă cu decernarea premiului pentru literatură, pe 5 octombrie, şi a premiului pentru pace, pe 6 octombrie.

Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 9 octombrie.

Foto: Cosmin Bumbutz

Sursă: știri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.