Schimbare radicală la Facebook – Funcția cu care speră să facă tinerii să folosească mai mult rețeaua de socializare

0
62

Facebook vine cu o schimbare majoră și introduce o funcție prin care speră ca publicul tânăr să fie din nou atras de utilizarea rețelei sociale.

Meta, fostă Facebook, urmează să lanseze în cursul acestei săptămâni, după mai multe luni de teste interne, o serie de chatboţi, care vor fi disponibili utilizatorilor de pe platformele sociale ale companiei, transmite News.ro.

Miercuri, când va avea loc evenimentul Meta Connect, Meta va lansa mai mulţi chatboţi pentru reţelele sale sociale, susţin surse apropiate companiei, citate de The Wall Street Journal.

Chatboţii dezvoltaţi de Meta vor avea personalităţi diferite şi vor avea rolul de a atrage utilizatorii tineri şi de a creşte timpul petrecut de oameni în cadrul platformelor sociale ale companiei.

Personalităţile chatboţilor se vor concentra în primul rând pe entertainment, încercând să amuze utilizatorii. Vor exista, însă, şi funcţii practice, susţin aceleaşi surse.

De exemplu, personalităţile şi creatorii de conţinut vor primi acces la un chatbot special, care ar trebui să-i ajute să interacţioneze cu urmăritorii şi fanii.

Specializarea chatboţilor pe baza personalităţilor, spre deosebire de implementarea unor oprelişti, cum procedează OpenAI, le poate conferi acestora o funcţionalitate mai mare, dar poate crea şi probleme.

Specialiştii spun că, în cazul chatboţilor cu personalităţi, precum cei pe care-i va lansa Meta, riscul ca aceştia să înceapă să se comporte nepotrivit şi să ofere răspunsuri ofensatoare este mai mare.

 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.